Probe distruse, cadavre dispărute şi focuri de armă în Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ameninţări fără conţinut Occidentul cere Rusiei să faciliteze accesul la locul tragediei aviatice

Probe distruse, cadavre dispărute şi focuri de armă în Ucraina

Externe 21 Iulie 2014 / 00:00 489 accesări

Catastrofa aviatică din Ucraina a șocat întreaga lume, iar rudele pasagerilor din aeronava prăbuşită cer explicaţii şi pedepsirea celor vinovaţi. Din păcate, la ora actuală, în afara unor amenințări lipsite de conținut, Occidentul nu pare să aibă soluții viabile de acces la locul tragediei, pentru a încerca să facă lumină în acest caz, cu atât mai mult cu cât și probele de la fața locului par să fi fost demult distruse de insurgenții sub controlul cărora se află zona. Rebelii pro-ruşi din Ucraina au anunţat pe o reţea de socializare că au dus la Doneţk ceea ce se crede a fi cutiile negre ale avionului malaezian. Reprezentanţii separatiştilor au refuzat să dea alte informaţii. O convorbire dintre separatiști și oficiali ruși, interceptată de serviciile secrete ucrainene, pare să indice faptul că Moscova ar fi cerut ca respectivele cutii negre să nu ajungă cumva în posesia unor eventuali anchetatori internaționali. Bineînțeles, Moscova neagă acest lucru.

La Melbourne şi Sydney au avut loc slujbe în memoria celor 28 de australieni care şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică. ”Prăbuşirea avionului care efectua zborul MH17 nu a fost un accident nevinovat. Este dovada răului care există în lume”, a spus Peter Comensoli, Arhiepiscop de Sydney. Şeful Executivului de la Canberra a anunţat că nu îi va permite lui Vladimir Putin să vină în Australia în noiembrie, pentru summitul G20, dacă Rusia nu cooperează la anchetă. Furia la adresa preşedintelui rus şi-au exprimat-o şi rudele pasagerilor din Malaezia, care vor să afle cine a doborât avionul. Multe dintre ele cred însă că autorităţile ucrainene ar purta responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat.

Avertismente dure vin de la cancelariile occidentale la adresa preşedintelui rus. SUA, Olanda, Australia, Germania şi Marea Britanie îndeamnă Moscova să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului, considerând inadmisibilă situaţia actuală. Premierul britanic l-a somat chiar pe Vladimir Putin să asigure accesul la locul dezastrului. La rândul său, premierul Olandei i-a spus lui Putin că mai are o ultimă şansă de a arăta lumii că vorbeşte serios şi să ia măsuri pentru recuperarea victimelor catastrofei aviatice. Ucraina nu este în măsură să garanteze siguranţa experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaezian, zona fiind sub controlul separatiştilor pro-ruşi, a afirmat vicepremierul ucrainean, Volodimir Groisman. La rândul său, președintele Petro Poroșenko anunţă că rebelii care au doborât avionul vor fi consideraţi terorişti în întreaga lume şi vor fi aduşi în faţa justiţiei. Preşedintele ucrainean a anunţat măsuri dure contra rebelilor rusofoni: republicile populare de la Doneţk şi Slaviansk vor fi considerate organizaţii teroriste. În toată această forfotă diplomatică, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat la telefon cu secretarul de stat american, John Kerry. Potrivit unui comunicat, Rusia și SUA au convenit să-și folosească fiecare influența pentru a convinge rebelii şi Guvernul de la Kiev să negocieze o soluție politică a crizei ucrainene.

ACCES CONDIȚIONAT Liderii separatişti din Doneţk sunt dispuşi să garanteze securitatea experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaezian, în estul Ucrainei, dacă administraţia de la Kiev va accepta un armistiţiu. SUA și-au exprimat preocuparea, sâmbătă, în legătură cu lipsa de securitate la locul prăbuşirii avionului, în timp ce premierul Olandei, Mark Rutte, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să-și asume responsabilitatea pentru insurgenţii susţinuţi de Moscova. În acest timp însă, potrivit unor surse, observatorii OSCE au fost primiţi cu focuri de armă în Doneţk.

169 de cadavre ale victimelor tragediei aviatice din Ucraina au fost urcate în mai multe vagoane frigorifice, la 15 km distanţă de locul catastrofei, au anunţat observatorii OSCE. Rebelii au recunoscut că au mutat o parte dintre cadavre în vagoanele frigorifice, din considerente umanitare. Pe de altă parte, conform Associated Press, care citează un oficial ucrainean, rebelii ar fi ridicat mai multe cadavre şi le-ar fi dus într-un loc necunoscut. Ipoteza pare plauzibilă pentru că postul CNN, care citează oficiali ai Serviciilor pentru Situaţii de Urgenţă, spune că echipele de intervenţie au descoperit la faţa locului 196 de trupuri care în prezent sunt de negăsit.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie, în apropierea localităţii Grabovo, la 50 km de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatişti. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de persoane. Nu există supravieţuitori. Malaysia Airlines a anunțat ieri că va retrage codul MH17 pentru zborurile cotidiene Amsterdam - Kuala Lumpur, după prăbușirea avionului Boeing 777 în estul Ucrainei, o măsură pe care a luat-o și pentru zborul MH370, în urmă cu patru luni.

ACUZAȚII RECIPROCE ”Sistemele de rachete utilizate pentru doborârea avionului de pasageri malaezian în estul Ucrainei erau din Rusia”, afirmă secretarul de stat american, John Kerry. Acesta a subliniat că ”există dovezi circumstanţiale extraordinare care arată implicarea Rusiei şi a separatiştilor pro-ruşi. SUA ştiu de unde a fost lansată racheta, există imagini luate prin satelit, ştim traiectoria. Ştim şi ora la care a fost lansată. Ştim cu certitudine că ucrainenii nu au sisteme de acest fel în zonă. Acest lucru arată clar responsabilitatea separatiştilor pro-ruşi”, a adăugat Kerry. Secretarul de stat american a denunţat ”o situaţie grotescă la locul prăbuşirii avionului malaezian”, referindu-se la mutarea cadavrelor şi la insurgenţi în stare de ebrietate.

Serviciile de spionaj americane au confirmat că Rusia a furnizat sisteme sofisticate de rachete insurgenţilor pro-ruşi din estul Ucrainei, încercând să aducă echipamentele înapoi pe teritoriul rusesc după doborârea avionului de pasageri. Potrivit serviciilor de spionaj americane, avionul malaezian a fost doborât cu o rachetă de tip BUK SA-11, de fabricaţie rusească. La rândul său, Rusia a cerut explicaţii Ucrainei în legătură cu sistemele de rachete de tip BUK pe care armata ucraineană le-ar avea în zona în care s-a prăbuşit avionul.

”Acuzaţiile SUA privind implicarea separatiştilor în prăbuşirea avionului de pasageri relevă percepţia aberantă a Washingtonului despre situaţia din estul Ucrainei”, afirmă Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe. Rusia consideră că SUA poartă responsabilitatea pentru declanşarea conflictului din Ucraina, afirmă Serghei Riabkov. El afirmă că ”Washingtonul a declanşat tensiunile din estul Ucrainei prin ingerinţele în afacerile ucrainene şi prin provocarea revoltelor care au condus la înlăturarea preşedintelui pro-rus Viktor Ianukovici, în februarie”.

IMPLICARE RUSEASCĂ DOVEDITĂ? Serviciile ucrainene de securitate au interceptat convorbiri telefonice din care reiese că separatiştii din regiunea Doneţk erau în contact cu ofiţeri din cadrul armatei Rusiei. Din conversaţiile interceptate rezultă că ofiţerii ruşi ştiau că rebelii au un sistem de rachete de tip BUK, care venise chiar din Rusia. Înregistrarea a fost pusă la dispoziţia Digi 24 de ambasada Ucrainei în România.

„Oleg Bugrov, lider al separatiştilor din Lugansk: Am interceptat avionul în Staniţa, l-am ratat.

Oreon, Serviciul de Informaţii al armatei Rusiei: Excelent, ei caută să se răzbune astăzi pe avioane, dar mai au câteva zile. Deja avem BUK, le vom doborî în iad.

Oleg Bugrov: Te ascult, Buriat.

Oreon: Unde să ducem această frumuseţe, Nikolaievici?

Oleg Bugrov: Care? Aceea?

Oreon: Da, cea pe care am adus-o. Sunt deja în Doneţk.

Bugrov: Este cea la care mă gândesc? B...M? Da, da, da, BUK, BUK. E pe trailer?

Oreon: Da, aceea. Trebuie s-o descărcăm undeva, s-o ascundem.

Bugrov: Este cu echipaj?

Oreon: Da, cu echipaj”.

Din informaţiile serviciului de contrainformaţii de la Kiev, în ziua tragediei, pe 17 iulie, cel puţin un sistem de rachete de tip BUK-M, cu tot cu echipaj, a trecut graniţa din Rusia în Ucraina. De altfel, în acea dimineaţă, un trailer cu un sistem de rachete de tip BUK a fost filmat în timp ce se deplasa printr-un oraş din apropiere de Doneţk.



12