Procurorii insistă să folosească probe ilegale împotriva lui Mazăre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Instanța a rămas în pronunțare

Procurorii insistă să folosească probe ilegale împotriva lui Mazăre

Eveniment 08 Octombrie 2014 / 00:00 2418 accesări

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a mers, ieri, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde s-a judecat contestația sa la măsura controlului judiciar care i-a fost impusă în dosarul privind construcția campusului social „Henri Coandă“. La ieșirea din sala de judecată, primarul a declarat că nu înțelege care sunt motivele pentru care încă nu are voie să părăsească țara, în acest caz, în condițiile în care pe numele său au mai fost deschise multe alte dosare în care nu s-au luat decizii atât de drastice. El a exemplificat cu dosarul retrocedărilor, în care este acuzat de un prejudiciu de peste o sută de mii de euro. „Am spus și instanței că, după cum s-a văzut, mă prezint la toate termenele, în toate dosarele. Mi-am pus bască roșie, m-am îmbrăcat kaki... de ce mă mai țineți, fraților, aici? Asta nu înțeleg“, a declarat Radu Mazăre. Avocații primarului au prezentat instanței protestul remis Ministerului Justiției din România de Ministerul Justiției din Liechtenstein, care arată clar că procurorii români au folosit ilegal în instanță documente care au fost emise pentru alt scop decât cel pentru care au fost solicitate Principatului Liechtenstein. Nu doar că au folosit documentele cerute în alte scopuri, dar procurorii au ignorat flagrant solicitarea expresă a Oficiului pentru Justiție din Liechtenstein conform căreia documentul nu trebuia folosit decât în cazul primarului și al lui Elan Schwartzenberg. „Atunci când s-a întocmit comisia rogatorie s-au pus niște condiții, iar judecătorii au extins și au incriminat și alte persoane - spre exemplu pe fratele meu (Alexandru Mazăre - n.r.) și Avraham Morgenstern (directorul firmei care a construit campusul social), care nu era trecut în acceptul comisiei rogatorii. S-a spus clar că, dacă vor să extindă acuzațiile, trebuie să mai ceară o comisie rogatorie, dar ei au ignorat solicitarea și de aici și protestul celor din Liechtenstein. Mai ales că procurorii trebuie să utilizeze legal probele“, a mai spus Radu Mazăre. AU ȚINUT-O TOT PE-A LOR Interesant este că, potrivit primarului, în fața judecătorului procurorii și-au susținut în continuare cauza, spunând că nu are legătură faptul că i-au extins acuzația cu interdicția impusă de a nu părăsi țara. Dar nu au spus de ce au extins acuzația, în baza documentelor din Principat, în condițiile în care nu aveau permisiunea autorităților din Liechtenstein. „Nu au spus nici de ce au extins acuzația, incriminându-i pe fratele meu și pe Morgenstern, atâta vreme cât nu aveau dreptul. Au făcut și fals în declarații. De aceea am și spus că voi da în judecată statul și voi cere daune și sigur le voi câștiga, pentru că am documente externe și acest protest“, a mai spus primarul. Acestea fiind spuse, nu doar că ministrul Justiției din România va trebui să răspundă în două luni la protestul autorităților din Liechtenstein, dar mai trist este că prin acțiunea procurorilor s-a dat o palmă foarte dură imaginii Justiției românești. „În viitor este posibil ca Ministerul Justiției din Liechtenstein să refuze să mai răspundă oricăror solicitări de comisii rogatorii care vin dinspre România. Este o pată pe imaginea României“, a declarat avocatul Lucian Bolcaș. În ce privește judecarea cererii de ridicare a controlului judiciar privindu-l pe Radu Mazăre, instanța a rămas în pronunțare.



12
Pagina a fost generata in 0.1702 secunde