Producătorii de energie regenerabilă nu mai vor certificate verzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Producătorii de energie regenerabilă nu mai vor certificate verzi

Justiție 26 Martie 2015 / 00:00 1329 accesări

Actuala schemă de promovare a energiei din surse regenerabile nu mai răspunde așteptărilor investitorilor, producătorii de energie verde solicitând o alternativă la sistemul certificatelor verzi, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE). „Având în vedere faptul că există suficiente semnale din partea producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie privind faptul că actuala schemă de promovare nu mai răspunde din multe puncte de vedere așteptărilor şi având exemplul altor state din Uniunea Europeană care au creat alternative la schemele existente de sprijin (de exemplu Anglia), există opinia că trebuie susținută ideea de a oferi o alternativă la schema de promovare prin certificatele verzi existentă”, a comunicat ANRE, răspunzând unei solicitări Mediafax. România deţine unităţi de producţie a energiei regenerabile cu o capacitate instalată de peste 4.500 MW, echivalentul a aproape un sfert din totalul unităților. Cea mai mare parte a capacităților de producție a energiei regenerabile este reprezentată de unități eoliene. Guvernul sprijină în prezent producţia de energie din surse regenerabile prin sistemul certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului național de transport al electricității, un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea. Numărul de certificate diferă în funcție de tehnologia folosită. Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli. "Nu pot fi impuse limitări privind racordarea sau acreditarea (de noi unități de producere a energiei regenerabile - n.r.) decât în condițiile legii. Oricum, deși un potențial nou investitor este inclus în schema de sprijin, faptul că certificatele verzi au ajuns la valoarea minimă și că o parte semnificativă din certificatele verzi nu pot fi vândute în piață a redus semnificativ numărul noilor solicitări de racordare la rețea", a precizat ANRE.



12