Profesori universitari arestaţi pe bandă rulantă în Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesori universitari arestaţi pe bandă rulantă în Turcia

Externe 19 August 2016 / 14:08 445 accesări

Parchetul turc a emis mandate de arestare împotriva a 84 de cadre didactice universitare, în principal în orașul Konya (în centrul țării), pentru presupuse legături cu predicatorul Fethullah Gulen, acuzat că ar fi creierul loviturii de stat eșuate în Turcia, a informat vineri agenția de presă locală Dogan, preluată de AFP. Dintre aceștia, 29 de suspecți au fost plasați în arest preventiv în cadrul operațiunii desfășurate în 17 provincii ale țării, precizează agenția turcă de presă. Cea mai mare parte a suspecților lucrează la Universitatea Selcuk din Konya, iar printre ei se află și profesorul Hakki Grobel, fost rector al acestei instituții de învățământ superior, adaugă Dogan. După lovitura de stat eșuată din 15 iulie, autoritățile turce au lansat o epurare masivă, care a suscitat proteste vehemente în străinătate, destituind presupușii simpatizanți ai confreriei Gulen din funcții publice, armată, magistratură, învățământ și economie, amintește AFP.



12