Profesorii pichetează sediile partidelor de guvernămînt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorii pichetează sediile partidelor de guvernămînt

Eveniment 30 Septembrie 2009 / 00:00 424 accesări

Cadrele didactice constănţene pichetează, astăzi, sediile din Constanţa ale celor două partide de guvernămînt. Manifestarea se desfăşoară în intervalul orar 11.00 - 13.00, printre participanţi numărîndu-se cadre didactice care nu au cursuri în această perioadă. „Ne vom întîlni la 10.30 în faţa sediului nostru şi de acolo vom pleca spre sediile partidelor de guvernămînt”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţămîntul Preuniversitar (SLPIP) Constanţa, prof. Ioana Purcărea. Acţiunea face parte din calendarul de proteste al federaţiilor din învăţămînt faţă de prevederile din Legea unică a salarizării şi ale Legii educaţiei. Următoarea acţiune va fi greva generală de pe 5 octombrie. „Astăzi (ieri - n.r.), în cadrul întrunirii Consiliului Director al SLSIP, am fost anunţaţi că cel puţin 170 de unităţi de învăţămînt din judeţ vor participa la greva generală de pe 5 octombrie”, a afirmat prof. Ioana Purcărea. La acţiunea de pe 5 octombrie vor participa toţi bugetarii. De asemenea, pe 7 octombrie, va avea loc un miting, la Bucureşti. Acţiunea este organizată de confederaţiile bugetarilor care protestează împotriva prevederilor legii unice salariale.



12