Profesorul distrat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Profesorul distrat

Eveniment 26 Ianuarie 2008 / 00:00 607 accesări

Profesorul distrat ne-a uitat pe un butoi cu pulbere şi aproape de o sursă de foc. Ca să-şi satisfacă el orgoliul de ofuscat rănit, pentru că altfel nu-l pot numi, ne-a pus rău cu cei mari şi tari. Profesorul distrat umblă cu fitilele în buzunar şi demontează prize defecte cu mîinile noastre. Pentru că este distrat şi pus pe harţă, profesorul a uitat de problemele fundamentale ale existenţei noastre. Poate că ar fi timpul să nu-şi mai bage nasul acolo unde nu-i fierbe oala, cît o fi ea de mare! Profesorului distrat îi place la nebunie focul. Îl foloseşte ca aşternut pentru a pune pe toată lumea pe jar. Noroc că butonul roşu nu se află în diplomatul său! Mare noroc! Profesorul distrat s-a dedicat giumbuşlucurilor de tot felul. De pildă, savurează farsele politice cu fitile şi bombiţe. Pune bomba pe masa cuiva şi pleacă. În ultima vreme, a fabricat foarte multe arme politice de acest gen. Se produc bombe politice în serie. Nu explodează bine una că imediat apar altele precum ciupercile după ploaie. Profesorul nostru distrat se joacă de-a atentatele politice. În această direcţie, strategia sa este complexă. Minează politicieni şi partide politice cît cuprinde! În anumite privinţe, seamănă foarte mult cu un partizan atomic care stă la pîndă în munţii stîncoşi. Sigur, bine ar fi să nu mai fie lăsate pe mîinile lui toate materialele explozive. Profesorul distrat lucrează pe întuneric foarte mult. De aceea, acţionează şi ia decizii pe bîjbîite. Cu toate acestea, nimeni nu ascunde chibritele şi praful de puşcă! Într-o zi, cu atîtea experienţe pe cap de locuitor, s-ar putea să arunce ţara în aer. Nu simţiţi că stăm pe un butoi cu pulbere? Am vrea să ieşim din beznă, dar ne este frică să aprindem lumina. Dacă profesorul distrat se află prin preajmă cu o butelie defectă în braţe? Mare atenţie cum manipulaţi buteliile defecte ale politichiei noastre! Profesorul distrat se joacă cu focul. Nu-l opreşte nimeni? Nu-i vorbeşte nimeni despre consecinţe? Cu profesorul distrat la timonă, te poţi aştepta la orice! Cei din jurul său sînt folosiţi pe post de cobai. Experienţele de tot felul sînt la ordinea zilei, indiferent de destinaţia lor. Profesorul distrat se ţine de cioace. Pe Cioacă l-au arestat. Glumele lui proaste s-ar putea să ne coste scump! Ghinioane la suprapreţ. Atenţie, profesorul se inflamează repede şi cu elan de scandal! Nu-i pasă că avem nervii încordaţi la maxim… Mulţi îl confundă cu brutarul alb ca varul. Da’ de unde! Dumnealui s-a murdărit cu praf de puşcă. Profesorul distrat comite erori politice pe bandă rulantă, dar nimeni nu îndrăzneşte să-i spună acest lucru. Te doare capul! Ocupat cu organizarea fitilelor, a uitat de responsabilităţile pe care le are şi de promisiunile făcute. Nu e uituc, dar este distrat! Sînt şi momente cînd profesorul este simpatic. Mă dau în vînt, de pildă, după scenele savuroase ale luptei sale de clasă, mai precis, cînd sare la gîtul celor care dirijează, printre altele, gazul. Să nu rămînem cu buteliile goale în braţe şi cu conducta goală! Glumeţ din fire, profesorul distrat ia întreaga realitate înconjurătoare în derîdere. Asta ştie el să facă cel mai bine!



Ştiri recomandate

12