Program de formare a înalţilor funcţionari publici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Program de formare a înalţilor funcţionari publici

Administrație 07 August 2008 / 00:00 592 accesări

Institutul Naţional de Administraţie (INA) a scos la concurs 150 de locuri pentru specializarea celor care acced la ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. Pentru susţinerea examenului s-au înscris 245 de candidaţi. Programul INA de Formare Specializată destinat Înalţilor Funcţionari Publici se adresează prefecţilor, subprefecţilor, secretarilor generali şi secretarilor generali adjuncţi, inspectorilor guvernamentali, dar şi persoanelor care pot ocupa o înaltă funcţie publică, conform legislaţiei în vigoare. \"Înscrierile la acest program au avut loc în perioada 28 iulie-1 august 2008. Numărul candidaţilor este impresionant de mare, respectiv 245 candidaţi pentru 150 de locuri, iar selecţia dosarelor s-a desfăşurat în perioada 4-6 august 2008\", se arată într-un comunicat al INA. Directorul general al INA, Dragoş Dincă, consideră că \"numărul în continuă creştere al candidaţilor înscrişi la acest program reprezintă o dovadă a faptului că funcţionarii publici au înţeles că administraţia publică, pentru a deveni mai eficientă, are nevoie de specialişti bine pregătiţi, capabili să răspundă cerinţelor impuse de aderarea la UE\". Pentru a fi admişi în administraţia publică, funcţionarilor le vor fi testate cunoştinţele generale referitoare la administraţie, precum şi abilităţile şi competenţele necesare ocupării unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici printre care: abilităţile de comunicare, abilităţile manageriale, capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora, capacitatea de stabilire şi formulare a obiectivelor generale, gradul de motivare pentru ocuparea unei funcţii publice. Programul se va desfăşura pe module care tratează o tematică multiplă, stabilită pe baza priorităţilor guvernamentale şi a analizei nevoilor de formare: managementul resurselor umane în administraţia publică, management strategic, management de proiect, administraţie modernă şi eficientă, abilităţi manageriale, implicaţiile aderării la UE, fonduri structurale, comunicare externă, management financiar şi bugetar, politici publice.



12