Program naţional antigripă şi completarea programului pentru afecţiuni renale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul Sănătăţii propune:

Program naţional antigripă şi completarea programului pentru afecţiuni renale

Social 15 August 2009 / 00:00 355 accesări

Ministerul Sănătăţii propune crearea unui subprogram de intervenţie în cazul gripei în cadrul Programului naţional de boli transmisibile, precum şi includerea tuturor tipurilor de servicii de supleere renală şi de dializă peritoneală în programul naţional. Proiectul de Hotărîre privind modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului (HG) 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2009 a fost publicat vineri pe site-ul instituţiei, fiind supus dezbaterii publice pînă pe 14 septembrie. Potrivit notei de fundamentare, această măsură se impune în contextul în care ultimii ani au apărut o serie de alerte pentru noi tulpini de virus gripal din lumea animală cu potenţial de risc pentru adaptare la regnul uman. Iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ridicat gradul de alertă pandemică la nivelul 6 din cauza extinderii situaţiei epidemiologice la nivel global şi a evoluţiei rapide pe toate continentele lumii. Astfel, se va asigura tratamentul cu medicamente antivirale specifice pentru 25% din populaţie, conform procentului minim de acoperire a populaţiei generale recomandat de OMS şi CE. Totodată, se va asigura vaccinarea profilactică pentru aproximativ 35% din populaţia României - 5% din personalul serviciilor publice esenţiale (medico - sanitar, personalul care asigură securitatea naţională şi locală, sectoare economice vitale) şi 30% din categoriile populaţionale cele mai expuse la riscul de îmbolnăvire si de dezvoltarea de complicaţii ale bolii. Pentru a preveni îmbolnăvirile se vor achiziţiona şi echipamente de protecţie personală atît pentru persoanele din serviciile esenţiale (personalul care vine în contact strans şi repetat cu persoanele bolnave), dar şi pentru populaţia generală activă (personal din cadrul instituţiilor publice cu contact repetat şi prelungit cu publicul, vămi, forţe de ordine publică, elevi, studenţi). Potrivit actului normativ, toate aceste activităţi vor fi asigurate din fondurile alocate Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, potrivit HG 756/2009 şi HG 860/2009 (53.022 mii lei), precum şi din redistribuirea de credite bugetare din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii (46.000 mii lei). Aceste fonduri sînt destinate achiziţionării de medicamente antivirale şi echipamente de protecţie specială constînd în măşti de unică folosinţă pentru personalul medical şi din serviciile publice cu contact apropiat cu un număr mare de persoane, precum şi substanţe dezinfectante precum şi achiziţia de vaccin gripal cu tulpina pandemică, de la producătorul naţional, România fiind una dintre cele opt state europene care au capacitatea de a produce acest vaccin la nivel naţional, se arată în nota de fundamentare. De asemenea, o altă schimbare prevăzută în actul normativ se referă la includerea tuturor tipurilor de servicii de supleere renală şi de dializă peritoneală în Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică, detaliarea componentele serviciilor de dializă, precum şi a modalităţilor de decontare a acestora, ca urmare a memoriului Comisiei Consultative de Nefrologie a Ministerului Sănătăţii.



12