Progrese pentru copiii cu autism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa

Progrese pentru copiii cu autism

Sănătate 12 Martie 2010 / 00:00 4337 accesări

Activitatea Centrului Terapeutic Marea Neagră de Sprijin a Persoanelor cu Autism din Constanţa îşi continuă activitatea, în cadrul unităţii desfăşurându-se o serie de activităţi. Coordonatorul Centrului Terapeutic Marea Neagră, psiholog Cristina Gemănaru, a declarat că, în prezent, în cadrul Centrului Marea Neagră se află în terapie 16 copii cu tulburări din spectrul autism, zece copii cu întârzieri în limbaj ce necesită terapie logopedică şi patru copii cu ADHD, agresivitate şi emotivitate. “Începând cu martie 2010, în urma evoluţiei pozitive şi a progreselor vizibile înregistrate în terapie de către aceşti copii speciali, am adaptat curricula de pregătire a copiilor în conformitate cu necesităţile acestora şi am demarat un program intitulat “Socializarea – element esenţial la copiii cu autism”, programul susţinut şi finanţat de Raiffeisen Bank. Prin intermediul programului de socializare, copiii cu tulburări din spectrul autist au posibilitatea de a-şi însuşi comportamentele necesare în relaţiile interumane acolo unde deficitul acestora este predominant. Dintre aptitudinile urmărite a fi dezvoltate amintim: orientarea spaţio-temporală ce se realizeză prin jocuri de genul “Găseşte obiectul”, coeziunea de grup prin activităţi fizice - ”Volei cu balonul” şi realizarea schimbului de informaţii prin întrebări şi răspunsuri sociale. “Dacă până acum activitatea terapeutică se realiza pe o perioadă de două sau trei ore zilnic, din acest moment am procedat la modificarea curriculei tuturor copiilor prin adăugarea acestei ore de socializare. Activităţile realizate de către copii sunt dintre cele mai diverse. Jocul preferat al lui Andrei a devenit “Plimbă balonul”: el împinge balonul pe o funie, în timp ce suflă spre el, iar la capăt îl aşteaptă alt copil pentru a-l prelua, realizând astfel o ştafetă”, povesteşte Gemănaru. Tot ea precizează că Marius are opt ani şi a reuşit într-un interval de două săptămâni, cu sprijinul terapeutului Cristina Ciobanu, să înveţe să joace şah. “Pentru Dani şi Matei este o plăcere să interacţioneze în jocul denumit Bingo-culori - copiii primesc bilete de joc pe care sunt dispuse patru culori, iar un terapeut extrage dintr-un bol cartoane colorate. Cine reuşeşte să completeze primul biletul de joc primeşte recompense, fie dulciuri, fie mici plimbări cu un căluţ”, a mai spus coordonatorul Centrului.

Taguri articol


12