Proiectele PNDR ar putea fi prelungite până la finele anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiectele PNDR ar putea fi prelungite până la finele anului

Social 09 Iulie 2015 / 00:00 1239 accesări

Termenul în care proiectele aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 mai pot fi derulate cu decontarea cheltuielilor, şi care urma să expire la 30 septembrie, a fost eliminat de Guvern, astfel încât să poată fi acceptate prelungiri punctuale, până la finele acestui an. Fără termenul-limită de 30 septembrie, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va decide de la caz la caz, în funcție de stadiul de realizare și specificitatea investițiilor aferente fiecărui proiect, o eventuală prelungire a duratei de execuție. Mecanismul a fost aprobat, ieri, de Guvern, prin Hotărâre. Conform actului normativ, AFIR va asigura decontarea tuturor dosarelor cererilor de plată eligibile aferente contractelor din sistem până la sfârșitul lunii decembrie. Dispozițiile se aplică pentru contractele de finanțare încheiate de către AFIR aflate în derulare, cu termenul maxim de execuție a investițiilor de 30 septembrie 2015, pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de a putea beneficia de plăți din alocarea PNDR 2014-2020. Pentru contractele de finanțare încheiate de către AFIR pentru proiecte depuse pe măsurile din PNDR 2007-2013 și aflate în implementare, pentru care au fost cuprinse alocări pentru plăți în PNDR 2014-2020, termenul maxim de execuție a investițiilor se va prelungi, cu respectarea termenelor de plată prevăzute în noul program.

Taguri articol


12