Psihologi din țară și din străinătate se reunesc în stațiunea Venus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Psihologi din țară și din străinătate se reunesc în stațiunea Venus

Educație 13 Aprilie 2016 / 16:33 681 accesări

Asociația Română pentru Cunoaștere și Intervenție Psihologică organizează, în perioada 8 - 12 iunie, în stațiunea Venus din Constanța, Conferința Internațională ”De la cunoaștere la intervenție în psihologie”, menită să atragă atenția asupra necesității dezvoltării prevenției și intervenției psihologice. Evenimentul va reuni specialiști din țară, cât și din străinătate, cadre didactice, personalităţi marcante ale psihologiei, colegi aflaţi la început de carieră, studenţi, toţi împreună pentru un schimb de date şi informaţii de înalt nivel profesional. Manifestarea științifică se desfășoară pe cinci secţiuni, pentru a acoperi întreaga sferă de intervenţie din domeniul psihologiei, anume: Psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor; Psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; Psihologie clinică şi psihoterapie; Psihologie educaţională, consiliere școlară şi vocaţională şi Psihopedagogie specială. Conferinţa este creditată de Colegiul Psihologilor din România. Cei interesați se pot înscrie la eveniment pe website-ul oficial al Conferinţei, www.gradarcip.ro.



12