Raluca Prună a refuzat să comenteze situația din penitenciarele în care deținuții protestează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raluca Prună a refuzat să comenteze situația din penitenciarele în care deținuții protestează

13 Iulie 2016 / 12:48 406 accesări

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a refuzat să comenteze situația din mai multe penitenciare din țară în care deținuții protestează față de condițiile existente, spunând doar că în momentul de față reprezentanții ministerului lucrează la această situație.

Întrebată cum ar putea fi oprite revoltele din închisori, Raluca Prună a spus: „Nu doresc să fac niciun fel de comentariu cu privire la situaţia din penitenciare. Lucrăm la asta şi când vom avea ceva de comunicat util vom comunica”.

În mai multe penitenciare au avut loc, în ultimele zile, proteste ale deținuților nemulțumiți de condițiile pe care le au după gratii.

Zeci de persoane încarcerate în Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa au intrat în refuz de hrană în semn de protest faţă de condiţiile din închisoare, iar rude ale unora dintre ei au protestat şi la poarta închisorii în semn de solidaritate.

La Penitenciarul Botoşani situația a fost similară marți seara, când mai mulți deținuți au refuzat masa, iar alții au bătut în gratiile geamurilor în semn de protest. Şi unii din deţinuţii Penitenciarului Iaşi au protestat, marţi, o cameră de detenţie fiind incendiată, iar mai mulţi puşcăriaşi cazaţi în celula respectivă evacuaţi.

Un protest a avut loc luni seara şi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, unde circa zece deţinuţi au protestat nemulţumiţi de ora de stingere.

Taguri articol


12