Ratingul Italiei, ameninţat de blocajul politic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ratingul Italiei, ameninţat de blocajul politic

Externe 28 Februarie 2013 / 00:00 434 accesări

Ratingul suveran al Italiei ar putea fi revizuit în scădere deoarece ţara se confruntă cu riscul unui blocaj politic, după ce alegerile generale nu au reuşit să desemneze un câştigător clar, a avertizat agenţia de evaluare financiară Moody\'s. Costurile datoriei Italiei pe zece ani au crescut, miercuri, cu peste o jumătate de punct procentual, la prima licitaţie pentru obligaţiuni guvernamentale pe termen lung de la alegerile legislative neconcludente, desfăşurate duminică şi luni. Randamentele obligaţiunilor guvernamentale italiene pe zece ani au crescut la 4,83%, cel mai ridicat nivel din octombrie 2012, după ce în luna ianuarie Trezoreria a plătit randamente de 4,17% pentru bonduri pe zece ani. Totuşi, randamentele obligaţiunilor guvernamentale italiene pe zece ani rămân sub nivelul psihologic de 5%. Trezoreria a reuşit să vândă bonduri de patru miliarde de euro. În iulie 2012 Moody\'s a retrogradat ratingul datoriei guvernamentale italiene la Baa2, citând riscul ca reformele structurale şi politicile fiscale adoptate de premierul Mario Monti să nu poată fi continuate.

Italia se află într-un impas politic după rezultatul neconcludent al alegerilor legislative, soldate fără un învingător clar, ameninţarea unei noi crize în ţara cu a treia economie din zona euro făcând să răsune numeroase semnale de alarmă în Europa. Stânga italiană a câştigat două din cele trei regiuni în litigiu, dintre care regiunea Romei, la alegerile parţiale organizate în paralel cu cele legislative. Preşedinţii de dreapta ai acestor trei regiuni au demisionat după o serie de scandaluri de corupţie, conducând la organizarea de alegeri anticipate combinate cu legislativele. În Lazio, regiunea Romei, lista Partidului Democrat (PD), de stânga, condusă de Nicola Zingaretti, a obţinut 41,3% din voturi, înaintea Poporului Libertăţii, de dreapta, al lui Silvio Berlusconi, cu 28,8% şi Mişcării 5 Stele a lui Beppe Grillo cu 20,3%, potrivit cifrelor ce acoperă trei sferturi din buletinele de vot numărate. În bogata Lombardie, un bastion al dreptei, unde preşedintele regiunii Roberto Formigoni ar fi trebuit să demisioneze implicat într-un scandal de luare de mită, liderul partidului separatist Liga Nordului, Roberto Maroni, s-a plasat în frunte cu 43,3% din voturi, înaintea stângii care a obţinut 38% şi 5 Stele cu 13,4%/. Şi în mica regiune Molise, stânga a câştigat cu 44,6% în faţa dreptei cu 27,5%.

Situaţia din Italia riscă să aibă efecte asupra monedele statelor emergente care vor înregistra noi scăderi, provocând teamă şi incertitudine pe pieţele financiare cu privire la criza din zona euro. Pentru moment, activele de pe pieţele emergente au fost mai degrabă insensibile la turbulenţele care fierb în alte părţi. Asta îngrijorează, deoarece ar putea determina mai târziu o reacţie mai dureroasă, prin care activele emergente să prindă din urmă declinul de pe pieţele dezvoltate. Rubla şi rupia au înregistrat marţi cele mai puternice scăderi în rândul valutelor statelor cu economii emergente. Rezultatul neclar al alegerilor din Italia a determinat investitorii să vândă active cu randament ridicat, precum cele din ţări sau regiuni emergente. Investitorii ar putea vinde în continuare monede mai volatile, precum forintul, randul sud-african, pesoul mexican sau wonul sud-coreean. Astfel, incertitudinea generată de situaţia politică din Italia ar putea provoca o mini-criză pe pieţele valutare din statele emergente.



12