Răzvrătiții din PP-DD înființează un nou partid

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Răzvrătiții din PP-DD înființează un nou partid

Politică 27 Februarie 2015 / 00:00 847 accesări

Deputatul Daniel Fenechiu, fost membru al PP-DD, a anunţat că, la începutul săptămânii viitoare, va depune la Tribunalul Bucureşti dosarul de înfiinţare a Partidului Naţional Democrat (PND). „Am strâns 32.000 de semnături de susţinere pentru noul partid, în condiţiile în care legea prevede că, pentru înfiinţarea unui partid sunt necesare 25.000 de semnături”, a afirmat Fenechiu. El a precizat că la acest partid vor adera zece deputaţi care au făcut parte din PP-DD. Reamintim că, la sfârşitul anului trecut, mai mulți deputați din partidul lui Dan Diaconescu au părăsit formațiunea, dar au decis să rămână în grupul parlamentar. Din moment ce Comisia Juridică a Camerei Inferioare a stabilit că grupul parlamentar nu se desfiinţează,  membrii acestuia au solicitat Biroului Permanent să-şi schimbe denumirea în grupul „Democrat şi Popular”. Potrivit lui Fenechiu, parlamentarii din noul partid nu vor face alianțe politice nici cu Puterea, nici cu Opoziția. Dintre deputaţii care vor face parte din PND sunt Liliana Mincă, Ştefan Burlacu, Tudor Ciuhodaru, Mihai Deaconu și Gabriela Anghel.



12