Recitaluri, concerte simfonice şi operă pentru melomani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recitaluri, concerte simfonice şi operă pentru melomani

Cultură 17 Februarie 2009 / 00:00 700 accesări

Iubitorii muzicii clasice sînt invitaţi, în această săptămînă, în sala Teatrului „Oleg Danovski“ şi în foaierul Muzeului de Artă, pentru a petrece seri minunate în compania muzei Eutherpa. Mîine, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, trio-ul „Tomis“ va susţine un recital. Protagoniştii serii vor fi Gabriel Marin - flaut, Sorin Jugănaru - clarinet şi Benoni Bolea - fagot. De asemenea, invitaţii evenimentului sînt Daniela Vlădescu, Agnes Marinică-Grando şi Costel Cloşcă. Din programul serii de miercuri fac parte prelucrări folclorice româneşti ale compozitorilor Doru Popovici, Bela Bartock, C. Cloşcă, Tiberiu Brediceanu şi Eduard Caudella. Recitalul se desfăşoară sub egida Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, a Consiliului Judeţean Constanţa şi a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. Intrarea la eveniment este liberă.

Seara de vineri este dedicată unui concert simfonic, melomanii fiind invitaţi, de această dată, în Sala Teatrului. Soliştii serii vor fi Marin şi Ştefan Cazacu, iar dirijor - Florin Totan. În programul manifestării care va începe la ora 19.00 sînt incluse lucrări de Ceaikovski – „Variaţiuni pe o temă rococo, pentru violoncel şi orchestră“ şi Aria lui Lenski din opera „Evgheni Oneghin“ (transcripţie pentru violoncel şi orchestră), D. Popper – „Rapsodia ungară pentru violoncel şi orchestră“ şi Mussorgsky/Ravel – „Tablouri dintr-o expoziţie“.

Săptămîna se încheie la Teatrul „Oleg Danovski“ cu cea mai nouă producţie de operă a instituţiei constănţene. Spectacolul-compus „Cavalleria rusticana“ de Pietro Mascagni şi „Paiaţe“ de Ruggiero Leoncavallo, în regia Răsvanei Cernat, va avea loc duminică, de la ora 19.00. În „Cavalleria rusticana“, pe scenă vor evolua: Daniel Stoica (Turridu), Madeleine Pascu (Santuzza), Ionuţ Pascu (Alfio), Raluca Ciocă din Bucureşti (Lola) şi Gabriela Done (Lucia). Cea de-a doua parte a spectacolului, „Paiaţe“, îi va aduce în faţa publicului pe Alfredo Pascu din Bucureşti (Canio), Crina Zancu din Bucureşti (Nedda – Colombina), Ioan Ardelean (Tonio), Ionuţ Pascu (Silvio) şi Ciprian Done (Beppo – Arlechino). Scenografia spectacolului este semnată de Natalia Kornilova. La pupitrul orchestrei se va afla Răsvan Cernat. Preţul biletelor, la concertul simfonic de vineri seară şi la spectacolul de operă, este de 20 de lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti 10 lei.



12