Record negativ pentru BC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet (m) / Liga Naţională, etapa a 4-a: GAZ METAN MEDIAŞ - BC FARUL CONSTANŢA 137-44

Record negativ pentru BC Farul

Sport 21 Octombrie 2013 / 00:00 524 accesări

Baschet Club Farul Constanţa a trăit o nouă seară de coşmar în Liga Naţională masculină. Sâmbătă, la Mediaş, în etapa a 4-a a campionatului, în duelul cu deţinătoarea Cupei României, constănţenii au capotat total, fiind învinşi la o diferenţă greu de imaginat pentru prima scenă baschetbalistică a ţării: 137-44!!! (39-7, 38-7, 35-21, 25-9). Antrenorul gazdelor, Marcel Ţenter, a rulat în ultimele două sferturi şi jucătorii tineri, însă, chiar şi aşa, diferenţa a crescut constant. După 112-35 la finalul sfertului 3, gazdele au închis tabela la 137-44. În partida de la Mediaş, pentru BC Farul au marcat: Păun 12p, Bucur 10p, Oltean 8p, Minea 5p, Călin 4p, Enache 3p, Emilianof 2p. Tot sâmbătă, în Liga 1 la baschet masculin, CS BC Farul II Constanţa a pierdut pe teren propriu, scor 45-79 (9-23, 11-17, 14-14, 11-25), meciul cu Politehnica Iaşi.

Alte rezultate din etapa a 4-a a LN: CSU Asesoft Ploieşti - Concordia Chiajna 108-45, Atlassib Sibiu - Mobitelco Cluj 73-61, BC Mureş Tg. Mureş - BC Timba Timişoara 91-87. Partida SCM Craiova - CSM Oradea a luat sfârşit după închiderea ediţiei. Astăzi vor avea loc meciurile BC Timba Timişoara - Energia Rovinari (ora 18.00) şi Steaua CSM Bucureşti - BCM Piteşti (ora 19.45, Digi Sport 2).

Clasament: 1. Ploieşti 7p, 2. Sibiu 7p, 3. Mediaş 6p, 4. Oradea 6p, 5. Steaua 6p, 6. Cluj 6p, 7. BC Timişoara 6p, 8. Tg. Mureş 6p, 9. Craiova 5p, 10. Timba Timişoara 4p, 11. Piteşti 4p, 12. Rovinari 4p, 13. Chiajna 4p, 14. BC FARUL 4p.



12