Restricțiile din Peninsulă, spaima patronilor! De ce sunt necesare?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezbatere cu scântei Restricțiile din Peninsulă, spaima patronilor! De ce sunt necesare?
Administrație 07 Decembrie 2017 / 10:03 3746 accesări 0 comentarii

Restricționarea accesului auto în Peninsulă a încins spiritele în rândul agenților economici care își desfășoară activitatea în zonă. La dezbaterea publică legată de impunerea unor restricții de circulație pentru autoturisme în Zona Peninsulară, patronii de restaurante, cafenele și terase care funcționează în zonă și-au exprimat temerile cu privire la faptul că, dacă accesul auto se va restricționa, vor fi nevoiți să își închidă afacerile pentru că nu vor mai avea clienți. „În condițiile în care oamenii au obiceiul de a merge cu mașina până în ușa restaurantului, ne așteptăm să ne pierdem clienții. Nu vor mai veni oamenii la noi, vor merge toți în mall-uri și în restul orașului, iar pe noi ne vor ocoli. Nu avem nimic împotrivă să se impună o taxă de acces, dar nu cred că este bine să se închidă accesul acum. Chiar dacă avem ca modele orașe precum Cluj-Napoca, Sibiu sau chiar București, cred că, mai întâi, ar trebui să ne civilizăm noi, după care să impunem restricții. Nu toată lumea poate să vină pe jos, cred că ar trebui să mai așteptăm, pentru că zona veche din Constanța nu este la fel ca cele din alte orașe, iar dacă punem barierele de acum, riscăm să ne pierdem și puținii clienți pe care îi avem. Mulți au băgat bani în ultimii ani, iar acum își văd investițiile în pericol pentru că riscă să își piardă clienții”, a spus patronul unui restaurant din Zona Peninsulară.

DE CE SUNT NECESARE RESTRICȚIILE?

Reprezentanții autorităților locale au spus, la rândul lor, că o reglementare privitoare la interzicerea accesului în centrul istoric al Constanței este necesară pentru a ne alinia la standardele europene, iar orașele care au implementat un asemenea sistem au început tot din acest stadiu. „Și orașele pe care le-am dat noi ca reper au pornit tot de aici, însă de mai mult timp. A pornit cu dorința populației. Și-au dorit o modificare, în activitatea economică și în viața comunității și au identificat oportunități în acest sens. La fel vrem să facem și noi. Dar trebuie să începem de undeva și să stabilim și noi etapele. De la noi trebuie să pornească, nu putem aștepta de la alții”, a declarat arhitectul-șef al municipiului Constanța, Radu Vânturache. De asemenea, directorul Direcției de Dezvoltare și Fonduri Europene din cadrul Primăriei Constanța, Ani Merlă, a explicat exact motivele pentru care este necesară restricționarea traficului în Constanța. „Știți că, în trecut, s-au derulat trei proiecte pe fonduri europene pentru reabilitarea străzilor din Zona Peninsulară. La momentul respectiv, nu s-au alocat bani suficienți pentru a finaliza toate străzile, astfel încât, undeva din toamna anului viitor, vom începe lucrările de reabilitare pentru restul străzilor. Proiectul este gata, dar nu-l putem depune spre finanțare pentru că s-a impus ca în zonele istorice din orașe să fie cu preponderență circulație pietonală, iar la sfârșitul implementării proiectului trebuie să facem un studiu prin care să demonstrăm că au scăzut emisiile de carbon. În momentul de față, derulăm un studiu în Zona Peninsulară, prin care vrem să determinăm nivelul de poluare. Apoi, după realizarea proiectului, trebuie să reluăm studiul și să dovedim că am restricționat circulația autovehiculelor pe străzile reabilitate pe bani europeni. Deocamdată, trebuie să facem o restricționare eșalonată a accesului în această zonă”, a declarat Merlă.

CE SPUN LOCUITORII?

Pe de altă parte, unii locuitori văd cu ochi buni restricționarea accesului auto în Zona Peninsulară. O cititoare „Telegraf” ne-a spus că sunt prea multe mașini în Peninsulă, iar interzicerea traficului auto ar ajuta zona. „Înțeleg că patronii sunt nemulțumiți, dar sunt prea multe mașini. Se parchează haotic peste tot, de nu mai ai loc pe trotuare, ca pieton. În fiecare zi trebuie să ștergem mașini cu hainele ca să ne deplasăm pe trotuar. Până la urmă, aceiași patroni se plângeau că Legea Antifumat le va pune afacerile pe butuci, dar văd că le-a mers foarte bine chiar și cu această restricție. Nu le-au plecat clienții, ba chiar au venit mai mulți”, ne-a spus o cititoare care locuiește în Peninsulă.

CUM VA FI DELIMITATĂ ZONA

Amintim că, potrivit regulamentului aflat încă în stadiul de draft, străzile din Peninsulă vor fi împărțite în două categorii: exclusiv pietonale și ocazional carosabile. Prima categorie reprezintă zonele în care nu se va putea intra cu mașina decât în situații excepționale, cum sunt organizarea unor evenimente culturale și sociale, lucrări de reparații și construcții în infrastructură și intervenții pentru situații de urgență. Regulamentul desemnează ca zone exclusiv pietonale faleza de la Cazino, Piața Ovidiu și bulevardul Tomis, pe segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și strada Sulmona, precum și cel cuprins între strada Sulmona și Piața Ovidiu. Din această categorie mai face parte și un segment din strada Vasile Canarache, cuprins între str. Petru Rareș și Piața Ovidiu. În cea de-a doua zonă, cea preponderent pietonală și ocazional carosabilă, vor avea acces autoturismele rezidenților, cele care asigură aprovizionarea unităților de alimentație publică din zonă, cele utilizate pentru servicii publice și cele de intervenții în caz de urgență. Străzile care fac parte din această categorie sunt următoarele: C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Aristide Karatzali, Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Traian (segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Poștei, Ecaterina Varga (între străzile Vasile Alecsandri și Callatis), Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Francisc Reiner, Căpitan Vasile Țurcanu, Callatis, Vântului, Marcus Aurelius, Doinei, Sulmona, Petru Rareș, Dimitrie Cantemir, Orientului, Vasile Canarache (segmentul cuprins între str. Termele Romane și str. Petru Rareș), Ovidiu, Nicolae Titulescu, Dianei, Arhiepiscopiei, Revoluției 22 Decembrie 1918, Crângului, 9 Mai, Maior Gheorghe Șonțu, Remus Opreanu, Cristea Georgescu, Ion Theodorescu Valahu, Grigore Tocilescu, Constantin Brâncoveanu, Krikor H. Zambaccian, Horia și Profesor Doctor Ioan Cantacuzino. Zona ocazional carosabilă va fi marcată special, iar accesul se va face în baza unor permise speciale.

CE TIPURI DE PERMISE VOR FI ELIBERATE

Potrivit Primăriei Constanța, vor fi eliberate documente de acces separate pentru fiecare categorie în parte. Au posibilitatea să solicite un asemenea act persoanele care locuiesc în Peninsulă, reprezentanții societăților comerciale și instituțiilor care își desfășoară activitatea în zona peninsulară și Piața Ovidiu, cei care trebuie să participe la evenimentele organizate în zonă, cei care asigură aprovizionarea magazinelor și unităților de alimentație publică, reprezentanții instituțiilor care asigură servicii publice și persoanele care se regăsesc în alte situații excepționale.

CE ACTE SUNT NECESARE PENTRU ELIBERAREA PERMISELOR

Constănțenii care vor, din diverse motive, să intre cu mașina în zona peninsulară trebuie să depună o cerere și o serie de documente justificative. În funcție de categoria în care se înscriu, locuitorii trebuie să depună o copie după actul de identitate sau certificatul de înregistrare al societății comerciale pe care o reprezintă. De asemenea, sunt necesare copii după autorizaţia de circulaţie pe trama stradală a municipiului Constanţa, certificatul de înmatriculare al mașinii și polița RCA. Cei care locuiesc în zona peninsulară, dar au domiciliul din actele de identitate în altă parte trebuie să depună documente justificative pentru adresa la care stau.

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1774 secunde