Reţea de puncte de informare cu bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect iniţiat de CJC

Reţea de puncte de informare cu bani europeni

Administrație 16 Septembrie 2008 / 00:00 558 accesări

Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), în preocuparea sa pentru o dezvoltare economică şi socială durabilă a judeţului, acordă în mod continuu o importanţă esenţială oportunităţilor de finanţare europeană. În acest sens, CJC a iniţiat proiectul cu titlul „Reţeaua internaţională de puncte de informare România-Bulgaria”, ce a fost aprobat la finanţare prin Programul PHARE CBC 2005, RO 2005/017-535.01.01.13. Valoarea totală a proiectului este de 566.720 euro, din care finanţarea nerambursabilă este de maximum 490.720 euro, iar 76.000 euro reperezintă cofinanţarea asigurată de CJC, în calitate de beneficiar al finanţării. Proiectul este implementat în parteneriat cu autorităţi locale române şi bulgare: Consiliile Locale Constanţa, Năvodari, Mangalia, Eforie, Murfatlar, Negru Vodă, Băneasa, Călăraşi şi instituţii similare din Shabla, Dobrich, Dobrich Selska, Balcik, Kavarna, General Tochevo, Tervel, Krushari şi Silistra. Obiectivul major al acestui demers îl constituie punerea în legătură şi întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor publice din cele două ţări participante la Programul Transfrontalier. De asemenea, creşterea gradului de cooperare în domeniul economic, turistic, social, cultural şi creşterea fluxului informaţional în zona transfrontalieră reprezintă deziderate substanţiale ale proiectului. Activitatea centrală a proiectului constă în înfiinţarea unei reţele internaţionale alcătuită din 17 puncte de informare, Info-Touch, în cele mai importante oraşe ale judeţelor Constanţa, Călăraşi şi ale districtelor Dobrich şi Silistra (Bulgaria), oraşe cu potenţial economic considerabil şi cu reale perspective de dezvoltare. Reţeaua de Info-Touch va avea un aport consistent în îmbunătăţirea infrastructurii de servicii în domeniul economic, social, cultural, turistic şi al cooperării în afaceri. Prin intermediul reţelei se vor dezvolta noi iniţiative private în fiecare din cele şapte domenii incluse în meniul fiecărui terminal: prezentarea localităţilor, economie, servicii, transport, evenimente culturale, locuri de cazare, restaurante. Agenţii economici din zonele de interes ale acestui proiect vor putea să-şi promoveze eficient serviciile, activităţile pe care le desfăşoară, intenţiile de extindere, posibilităţile de cooperare în afaceri fiind în mod evident susţinute. Pentru materializarea acestui proiect vor fi întreprinse următoarele activităţi principale: achiziţionarea terminalelor, a serverelor şi a soft-ului necesar, precum şi a unui număr de 20 de computere; crearea unei baze de date ce va fi disponibilă în reţea în limbile română, bulgară, germană şi engleză, pregătirea personalului implicat în gestionarea reţelei; avizarea locaţiilor de amplasare a punctelor Info-Touch şi montarea tuturor echipamentelor, conectarea la reţeaua internaţională a tuturor terminalelor şi instalarea unor panouri de direcţionare către aceste puncte. Termenul de finalizare al implementării activităţilor de mai sus este 31 august 2009.



12