Retragerea unor investitori din regiune coboară leul în raport cu euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Retragerea unor investitori din regiune coboară leul în raport cu euro

Economie 27 Iulie 2007 / 00:00 564 accesări

Moneda naţională s-a depreciat, ieri, faţă de euro cu 0,16%, pînă la 3,1374 lei/euro, ca urmare a creşterii cererii de valută pe pieţele din regiune, cauzată de retragerea unor investitori străini mari, care ar putea anticipa scăderi ale dobînzilor cheie în perioada următoare, spun dealerii. Băncile cumpărau un euro cu 3,1310 lei şi îl vindeau 3,1330 lei în deschiderea şedinţei de schimburi valutare de ieri, în uşoară creştere faţă de miercuri, iar după o uşoară întărire a leului, euro s-a apreciat pînă la cotaţii maxime de peste 3,14 lei. Ulterior, cursul a fluctuat în intervalul 3,1350 - 3,1430 lei/euro, iar în jurul orei 14, euro era cotat cu 3,1415-3,1430 lei, potrivit dealerilor. "Mai multe fonduri de investiţii mari s-ar putea să îşi lichideze poziţiile în ţările din regiune, anticipînd eventuale diminuări de dobînzi cheie ale băncilor centrale. Pe celelalte pieţe din regiune au fost chiar deprecieri mai ample ale monedelor naţionale", a spus dealerul şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.

Cursul afişat, ieri, de Banca Naţională a României (BNR), de 3,1374 lei/euro, descrie o depreciere a monedei naţionale cu 51 de lei vechi (0,16%) faţă de euro, de la 3,1323 lei/euro, cît era miercuri. Pe pieţele internaţionale, dolarul a oscilat, în prima parte a zilei, între 1,3704 şi 1,3733 dolari/euro, iar în jurul orei 14, ora României, cotaţia era de 1,3719 dolari/euro. Cursul afişat, ieri, de BNR arată o depreciere a monedei naţionale cu aproape un ban (0,32%) faţă de dolar, de la 2,2788 lei/dolar, cît era miercuri, la 2,2862 lei/dolar. Banca centrală a afişat, în prima parte a zilei de ieri, un nivel al dobînzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 6,32% pe an, faţă de 6,31% pe an, cît era în ziua precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobînda a coborît uşor la 7,06% pe an, de la 7,09% pe an, cît era miercuri. Dobînzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) în lei se menţin la 6,5-7%, nivel apropiat de dobînda cheie a băncii centrale

Taguri articol


12