Reunire fără bani la CSM Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reunire fără bani la CSM Medgidia

Sport 04 August 2009 / 00:00 994 accesări

După ce a jucat în Challenge Cup în urmă cu trei sezoane, CSM Medgidia se luptă să-şi păstreze locul în Liga Naţională de handbal masculin. Lipsită de sprijin financiar, gruparea din Medgidia s-a înscris în campionat, însă nu se ştie dacă va lua startul în competiţie, din cauza numeroaselor restanţe către jucători. De altfel, majoritatea au părăsit deja echipa, găsindu-şi alte contracte, George Şelaru, Marius Mocanu (ambii la HCM Constanţa), Alexandru Musteaţă, Marius Vasile (ambii la HC Minaur Baia Mare) şi Laurenţiu Dinescu (Steaua Bucureşti), în timp ce Ionuţ Puşcaşu s-a retras din activitatea sportivă şi va ocupa o funcţie administrativă la campioana HCM Constanţa. În plus, antrenorului Ion Crăciun i-a expirat contractul şi a ales să-şi continue cariera la HC Minaur Baia Mare. În aceste condiţii, CSM Medgidia s-a reunit ieri într-o formulă schimbată radical, noul tehnician, Florin Cazan, care îşi va continua şi cariera de jucător, avînd sub comandă mai mulţi jucători tineri. “Dintre cei cu experienţă am rămas eu, Murtaza şi Oselinsche. Restul sînt tineri, majoritatea în jur de 20 de ani, veniţi de la Neptun, Călăraşi sau alte echipe din liga secundă. Nu ştiu nimic despre ei, dar vom vedea pe cine voi păstra în lotul pentru sezonul următor”, a explicat antrenorul în vîrstă de 33 de ani. Elevii săi au efectuat ieri un prim antrenament, pe plaja din staţiunea Mamaia, la şedinţa de pregătire participînd şi Gicu Taşcă, însă acesta nu va rămîne la Medgidia. “Săptămîna această vom face antrenamente doar pe plajă, urmînd ca de săptămînă viitoare să intrăm în sală. Sîmbătă, vom disputa un prim joc amical, de la ora 11.00, la Medgidia, împotriva divizionarei secunde Universitatea Galaţi, şi voi avea ocazia să văd la lucru şi jucătorii mai tineri”, a spus Cazan. Chiar dacă a început pregătirile pentru viitorul sezon, gruparea din Medgidia are în continuare conturile goale. “Nu am mai primit salariile din martie, iar primarul din Medgidia ne-a promis în urmă cu două luni că totul se va rezolva pînă pe 15 iulie. A trecut deja o lună şi tot nu ne-am încasat banii. Vrem să ni se plătească măcar salariile pe martie, aprilie şi jumătate din mai, să tragem apoi linie şi să o luăm de la început, cu 1 august”, a spus Cazan.



12