Prin anii \'60, în provincia canadiană Quebec a izbucnit ceea ce avea să rămână în istorie sub numele de \"Revoluţia Tăcută\". Ar fi prea complicat să reiterăm aici de la ce a pornit şi în ce a constat exact, dar termenul în sine a făcut carieră. Sigur, e important că s-a întâmplat acolo - este greu de imaginat o asemenea mişcare într-o ţară arabă, sud-americană, mediteraneană sau chiar balcanică. În Elveţia, poate. A mai fost, în 1974, în Portugalia, o \"Revoluţie a Garoafelor Roşii\". Cât de frumos! Fiind vorba totuşi de o insurecţie militară iniţiată de forţele armate portugheze, obosite de războaiele coloniale, mi-e greu să cred că atunci s-au folosit doar garoafe - probabil că numele vine de la altceva. Totuşi, s-a prăbuşit atunci, fără vărsare de sânge, ultimul şi cel mai vechi regim dictatorial al Europei Occidentale, cel al succesorilor lui Salazar şi s-a deschis calea instaurării democraţiei în Portugalia.

Şi mai recent, în 2008, în Islanda s-a consumat \"Revoluţia Paşnică\": populaţia a făcut ca guvernul să demisioneze, băncile au fost naţionalizate, s-a hotărât neplata datoriei către Marea Britanie şi Olanda (!) şi s-a încercat crearea unei adunări populare pentru reformarea Constituţiei. În 2010, islandezii au ieşit în stradă şi au cerut... modificarea Legii referendumului. Preşedintele, care refuzase iniţial să o ratifice, a anunţat, în final, că vor exista consultări. Referendumul a avut loc în martie 2010 şi a spus NU în proporţie de 93% achitării datoriei. Guvernul a demarat o investigaţie pentru a-i depista pe cei vinovaţi de intrarea ţării în criză şi a început arestarea mai multor bancheri şi directori de top. Toţi bancherii implicaţi în ruinarea ţării au părăsit în cele din urmă Islanda.

Probabil, după cele întîmplate în România, după ce voturile a peste jumătate din românii existenţi în România - şi nu imaginari - au fost ignorate, ar fi timpul şi la noi pentru o revoluţie paşnică. Oamenii nu prea ies în stradă, pe la noi, în număr cu adevărat semnificativ: zece, douăzeci, cincizeci de mii într-un singur oraş, la un singur miting. Poliţiştii care au mărşăluit paşnic prin faţa Palatului Cotroceni, acum câţiva ani, au aruncat nu cu pietre, ci cu caschetele din dotare. Goale. Poate ar fi fost bine să le umple cu ceva, în semn de protest. Cu bălegar. Ouăle sunt prea scumpe, \"nu se merită\". Aşa ar trebui întâmpinat oriunde, de acum încolo, \"preşedintele\" nimănui, reinstaurat la \"masa verde\", Traian Băsescu: cu bălegar moale. La urma urmei, se potriveşte şi cu numele.