Rihanna stârneşte controverse

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rihanna stârneşte controverse

Monden 11 Ianuarie 2011 / 00:00 392 accesări

Rihanna a stârnit din nou controverse la Hollywood, afişându-se cu un colier cu pandantiv în formă de pistol. Cântăreaţa a fost la cumpărături la magazinul Fred Segal din Hollywood şi şi-a purtat cu mândrie lanţul de argint cu pandantiv în formă de pistol, părând lipsită de griji faţă de influenţa pe care ar putea să o aibă asupra fanilor tineri. Rihanna se pare că are o obsesie pentru arme, mai ales că şi-a tatuat un pistol pe torace, în urmă cu doi ani, la un artist numit BangBang. Pe cel mai recent album al său, într-o melodie numită “Man Down”, cântăreaţa repetă fraza “Mamă, am împuşcat un bărbat în gara centrală, în faţa mulţimii”. Vedeta a făcut, de asemenea, o declaraţie provocatoare când a afirmat de Revelion că în noul an îşi doreşte în primul rând sex. Ea s-a despărţit de jucătorul de baseball Matt Kemp, anul trecut, după o relaţie de câteva luni. Rihanna a câştigat, în 2010, trei premii People\'s Choice, pentru cel mai bun artist pop, cel mai bun videoclip şi cel mai bun cîntec, “Love the Way You Lie”. Totodată, Rihanna îşi va lansa, în februarie, propriul parfum, numit Reb\'l Fleur. Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa “S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale, “Umbrella”, “Take a Bow” şi “Disturbia”. Înainte de “Loud”, lansat anul trecut, cântăreaţa a lansat albumul “Rated R”, în noiembrie 2009.

Rihanna a egalat un record deţinut de Elvis Presley, devenind prima artistă solo din istorie care a reuşit să ajungă pe prima poziţie în topul britanic al single-urilor, în cinci ani consecutivi. Reprezentanţii The Official Charts Company au anunţat că Rihanna a intrat în istorie, duminică, devenind prima artistă solo care a reuşit să ajungă de cinci ori în fruntea topului britanic al pieselor single, în ani consecutivi. Cel mai recent single al artistei originară din Barbados, intitulat “What\'s My Name”, a ajuns, duminică, pe prima poziţie a acestui top. Un singur alt artist solo a reuşit în trecut o astfel de performanţă, Elvis Presley, în anii ‘50.

Taguri articol


12