România - Italia, în preliminariile CE de handbal masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În această seară, de la ora 21.30

România - Italia, în preliminariile CE de handbal masculin

Sport 10 Iunie 2015 / 00:00 1754 accesări

Naționala de handbal masculin a României întâlnește în această seară, la Conversano, de la ora 21.30 (în direct la Digi Sport 2), reprezentativa Italiei, într-o partidă contând pentru Grupa C din turul I al preliminariilor Campionatului European din 2018. Din lotul convocat de selecționerul Aihan Omer fac parte și trei jucători de la HCM Constanța: portarul Mihai Popescu, extrema dreaptă Laurențiu Toma și extrema stângă George Buricea. Tricolorii au câștigat primele două partide disputate în această grupă, cu naționala din Kosovo, cu 36-24 şi 30-16, același lucru fiind realizat și de italieni, care s-au impus în fața kosovarilor, cu 29-22 şi 35-26. Astfel, pe primul loc în grupă se află România, cu 4 puncte, urmată de Italia, tot cu 4p, dar golaveraj inferior, şi Kosovo, cu 0p.

„Italia a progresat, este o echipă care îţi poate pune probleme dacă nu o tratezi cu respect, dar cam atât. Este un joc dificil şi prin prisma faptului că avem ceva probleme de lot. Sunt însă convins că cei selecționaţi vor avea o mare dorinţă să îşi demonstreze valoarea pe plan internaţional şi ne vom impune în ambele partide”, a declarat Sorin Toacsen, directorul tehnic al naţionalei masculine. Returul va avea loc duminică, 14 iunie, de la ora 17.00, la Reșița.

Prima clasată din fiecare din cele trei grupe din turul I preliminar se va califica în play-off-ul competiţiei, în care se va juca pentru calificarea în turul al doilea preliminar, după care vor urma meciurile decisive de calificare la turneul final al CE din 2018, care va avea loc în Croația.



12