România a ratat barajul pentru Grupa Mondială din Cupa Davis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În confruntarea cu Slovacia, de la Tenis Club Idu din Mamaia

România a ratat barajul pentru Grupa Mondială din Cupa Davis

Sport 20 Iulie 2015 / 00:00 674 accesări

Speranțele echipei de Cupa Davis de a juca în play-off-ul pentru accederea în Grupa Mondială a competiției s-au spulberat, după ce tricolorii au pierdut întâlnirea cu Slovacia din turul al doilea din Grupa I a Zonei Euro-Africane a Cupei Davis, desfășurată la baza sportivă Tenis Club Idu, situată pe malul lacului Siutghiol din stațiunea Mamaia. După prima zi, cele două combatante se aflau la egalitate, 1-1, împărțindu-și victoriile în meciurile de simplu jucate vineri, astfel că întâlnirea de dublu, care a avut loc sâmbătă, a avut o importanță decisivă. Drept urmare, tribunele au fost aproape pline, printre personalitățile venite să vadă duelul numărându-se Simona Halep, Ionuț Țiriac, Gică Hagi, însoțit de fiul său, Ianis, și Bogdan Stelea. Plecați din postura de mari favoriți, constănțeanul Horia Tecău, proaspăt câștigător la Wimbledon și locul 5 mondial la dublu, și Florin Mergea, locul 7 ATP la dublu și semifinalist pe iarba londoneză, au oferit o surpriză neplăcută. Cei doi au pierdut fără drept de apel în fața unui cuplu slovac destul de modest, format din Igor Zelenay (locul 100 ATP la dublu) și Andrej Martin (locul 289 ATP la dublu), cu scorul de 5-7, 3-6, 3-6, după două ore și două minute de joc.

TECĂU ȘI MERGEA, DEZAMĂGIȚI

Extrem de afectați, cei doi au mărturisit că nu știu ce s-a întâmplat și că sunt foarte afectați de acest eșec. „La antrenamente ne-am mișcat bine și sunt dezamăgit pentru că am greșit mult, mai ales la retur. Nu am concretizat puținele șanse pe care le-am avut. Dacă am fi fructificat mingea de break din primul set, le-ar fi fost greu să mai revină și probabil că se schimba soarta jocului. Au prins curaj, au jucat foarte bine și au meritat să câștige. Este dureros, pentru că era un meci important pentru echipă, dar și pentru mine, mai ales că mi-am dorit mult să câștig acasă”, a spus Tecău. „Nu este primul meci când jucăm sub presiune și nu am avut emoții, însă am greșit prea mult. Am fost mereu cu un pas în urma lor. Mai sunt și astfel de zile”, a completat Mergea. În ciuda eșecului, căpitanul nejucător Andrei Pavel a încercat să-și încurajeze elevii, cu speranța că se poate repara ceva în meciurile de simplu de duminică: „Trebuie să uităm acest meci, pentru că duelul cu Slovacia este încă deschis. Este greu de caracterizat jocul, pentru că nu s-a legat nimic, dar nu avem voie să lăsăm capul jos”.

COPIL NU A REUȘIT SURPRIZA

În primul meci disputat ieri, au intrat pe teren Marius Copil (180 ATP) și Martin Klizan (38 ATP), primul visând la o surpriză pentru a împinge disputa către meciul decisiv. Nu a reușit însă, iar slovacul a câștigat în trei seturi, 7-6 (7/3), 6-3, 6-3, și a consfințit calificarea echipei sale în play-off-ul Grupei Mondiale. „Am dat tot ce am avut, chiar dacă nu sunt sută la sută din punct de vedere fizic. Nu cred că meciul s-a jucat aici, ci la întâlnirea de dublu, de unde nu a venit punctul de care aveam atât de multă nevoie”, a spus Copil. Ultimul meci, cel dintre Adrian Ungur (locul 199 ATP) și Norbert Gombos (locul 126 ATP), nu a mai contat decât pentru palmares, astfel încât s-a disputat după sistemul cel mai bun din trei seturi. Românul a câștigat cu 6-4, 6-4, iar Slovacia s-a impus cu scorul general de 3-2. În urma acestei înfrângeri, tricolorii vor rămâne în Grupa I a Zonei Euro-Africane, iar în sezonul viitor vor încerca din nou să prindă un loc în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis.



12