Cea mai costisitoare opţiune de apărare americană antirachetă, care ar putea constitui o capacitate de răspuns în caz de criză, include mobilizarea unor nave în Marea Neagră, în apropiere de România, se arată într-un studiu al Biroului pentru Buget al Congresului american (CBO).

O primă opţiune propusă de Departamentul Apărării, ca parte a eforturilor de protejare a SUA şi a aliaţilor săi, constă în amplasarea permanentă a zece interceptoare terestre în zone din Polonia, un radar cu raze X în Cehia şi un alt radar cu raze X într-o zonă ce urmează să fie determinată, posibil în Azerbaidjan, potrivit unui studiu publicat vineri, pe site-ul de Internet al CBO. Conform planurilor actuale, sistemul ar trebui să fie finalizat şi amplasat pînă în 2013. Această opţiune ar costa între 9 şi 13 miliarde de dolari. O altă variantă, cea mai scumpă, care ar costa SUA între 18 şi 22 de miliarde de dolari, se referă la o apărare maritimă, prin utilizarea de nave din marina americană dotate cu sistem de apărare antirachetă Aegis, cuprinzînd interceptoare de tip SM-3 Block IIA, care sînt preconizate să intre în componenţa flotei în jurul anului 2015. Aceste nave ar presupune menţinerea a doar trei baze, în nord-vestul Mării Negre, în apropiere de România, în nordul Mării Adriatice, aproape de ţărmul Italiei, respectiv în Marea Baltică, la nord de Polonia şi ar fi sprijinite de radare mobile cu raze X în Azerbaidjan şi Qatar. CBO a selectat aceste locaţii pentru a minimiza numărul de baze care ar fi necesar pentru a apăra o arie europeană aproximativ egală cu cea acoperită de celelalte opţiuni. Estimarea costului acestei variante se bazează pe supoziţia că acest sistem ar fi folosit ca o apărare permanentă, necesitînd operaţii continue şi suficiente nave pentru a menţine cele trei baze pe termen nedefinit. Această opţiune ar putea, de asemenea, reprezenta o viitoare capacitate de răspuns în caz de criză, dacă niciun sistem specializat de apărare antirachetă nu ar fi amplasat în Europa. Cea de-a treia opţiune, costînd între 9 şi 13 miliarde de dolari, vizează interceptoare terestre, de tip SM-3 Block IIA, operabile din lansatoare mobile, la două baze americane deja existente: baza aeriană de la Ramstein, în Germania şi cea de la Incirlik, în Turcia. Monitorizarea ar fi asigurată prin radare mobile cu raze X din Azerbaidjan şi Qatar. Sistemul ar trebui să fie disponibil în jurul anului 2015. În legătură cu această ipoteză de apărare, CBO menţionează posibilitatea de îmbunătăţire a capacităţii de apărare a Europei împotriva rachetelor balistice intercontinentale prin adăugarea unei locaţii de interceptare în Polonia şi a alteia în România, în plus faţă de cele din Germania şi Turcia. Aceste suplimentări ar mări semnificativ aria de acoperire, deşi, chiar şi în acest caz, unele zone din Europa (sudul Italiei şi al Peninsulei Iberice) ar rămîne vulnerabile. Ultima ipoteză vizează interceptoare terestre de energie cinetică, operabile din lansatoare mobile, la cele două baze americane existente, Ramstein şi Incirlik, susţinute de radare mobile cu raze X din Azerbaidjan şi Qatar. Luînd în considerare actualul program de dezvoltare a acestor interceptoare, sistemul nu ar putea fi disponibil probabil înainte de 2018. Această opţiune ar costa între 10 şi 14 miliarde de dolari.

Studiul subliniază totuşi faptul că niciuna dintre aceste ipoteze, aşa cum au fost ele concepute, nu ar putea apăra toate capitalele ţărilor europene din cadrul NATO împotriva tuturor tipurilor de rachetă care le-ar putea ataca. Ankara, capitala Turciei, se află în raza de acţiune a rachetei Shahab-3A şi alte trei capitale ale unor state membre NATO (Ankara, Atena şi Bucureşti) se află în raza de acţiune a rachetei de tip Ashura. A doua, a treia şi a patra opţiune ar putea apăra oraşele menţionate împotriva acestor ameninţări, dar prima opţiune nu ar acoperi Ankara. Potrivit CBO, există în prezent două tipuri de ameninţări: unul privind ameninţările pe termen scurt şi altul vizînd ameninţări viitoare potenţiale. În cadrul primului tip, rachetele pe care Iranul le-a testat sau pretinde că le-a construit, adică Shahab-3, Shahab-3A şi Ashura, au o rază de acţiune de 2.000 de kilometri sau mai puţin şi pot atinge partea sud-estică a Europei, inclusiv zone din Bulgaria, România şi Grecia. Ameninţările potenţiale sînt legate de rachetele pe care Iranul le-ar putea construi sau obţine, cum ar fi rachetele balistice cu rază medie de acţiune, pe bază de combustibil lichid, cu o rază de aproximativ 5.000 de kilometri şi rachetele balistice intercontinentale, pe bază de combustibil lichid sau solid, cu raze de acţiune de 18.000 şi respectiv 12.000 de kilometri. Toate aceste rachete ar putea atinge orice zonă din Europa, iar modelul rachetelor intercontinentale ar putea atinge şi SUA.