Românii vor Dacii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii vor Dacii

Eveniment 31 Martie 2009 / 00:00 726 accesări

În cele două săptămîni de derulare a primei etape din programul Rabla, dealerii auto au primit 4.492 de note de acceptare, peste o treime (38,5%) fiind pentru marca Dacia, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt la Ministerului Mediului, Dragoş Năcuţă. „Din datele primite de la Administraţia Fondului de Mediu (AFM) reiese că dealerii auto au primit pînă în prezent 4.492 note de acceptare în cadrul programului de înnoire a parcului auto vechi. Cele mai multe sînt pentru Dacia (1.731). Date privind detalierea mărcilor solicitate mai există de la Renault-Nissan (750) şi Skoda (438), restul distribuitorilor autorizaţi prezentînd date globale pentru numărul de note de acceptare primite”, a explicat oficialul Ministerului Mediului. Astfel, Dacia şi-a îndeplinit deja cota primită în cadrul primei etape a programului Rabla. Mărcile Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel şi Chevrolet au primit cele mai mari cote în cadrul primei etape a programului Rabla, cîte 1.731 de unităţi fiecare. Ford are alocate 1.632 de unităţi, Skoda - 1.625, Volkswagen - 1.578, Peugeot - 1.566 de unităţi, Fiat - 1.410 şi Suzuki - 1.410 şi 1.262. Seat a obţinut 650 de locuri, Toyota - 519 unităţi, Mazda - 366 maşini, iar Citroen - 317 unităţi. Totodată, Kia a primit 260 de locuri, iar cota Mitsubishi se ridică la 156 de unităţi. Cele mai puţine mărci le-au primit Lada şi Honda, cîte două fiecare. Ministerul Mediului, Nicolae Nemirschi, preciza, săptămîna trecută, că prima de casare, stabilită la 3.800 lei, în creştere de la 3.000 lei cît a fost în 2008, nu va fi majorată în acest an, însă programul Rabla ar putea fi extins la persoanele juridice. Guvernul a majorat, în acest an, numărul maşinilor pentru care acordă primă, la 60.000.



12