Rovana Plumb îl ceartă pe ministrul Mediului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Borbely, în colimator

Rovana Plumb îl ceartă pe ministrul Mediului

Politică 15 Martie 2012 / 00:00 424 accesări

Eurodeputatul PSD Rovana Plumb l-a “urecheat” pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a declarat recent că a avut în mandatul său “două sau trei insatisfacţii mari - una e Delta Dunării, a doua e cu tăierile ilegale de păduri şi a treia e cu absorbţia fondurilor europene”. Rovana Plumb s-a arătat indignată că deşi vorbeşte “cu entuziasm” despre iminentul start al proiectului de la Roşia Montană, “Borbely admite că nu s-a ocupat de trei dintre cele mai importante probleme de mediu ale României: distrugerea Deltei Dunării, defrişările ilegale care duc la dispariţia sistematică a pădurilor şi gradul ridicol de mic al absorbţiei fondurilor europene pentru mediu”. În opinia ei mai grav este modul în care se raportează ministrul la aceste grave probleme de mediu ale României, amintind declaraţiile lui: “N-am reuşit să mă impun, deşi am încercat, din cauza unor încrengături de interese care au fost extraordinar de puternice. Cum am încercat să intervin, de exemplu la păduri, apăreau imediat două, trei articole sau reportaje prin care eram atacat pe diverse lucruri”. Ea spune că ministrul îşi recunoaşte astfel incapacitatea de a lua decizii. Şi pentru că tot dă vina pe presă pentru eşecurile lui, Rovana consideră că Borbely ar trebui să dea mai multe explicaţii despre afirmaţiile lui şi impotenţa lui ministerială.



12