Rută ocolitoare prin judeţ, pentru turiştii veniţi la mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rută ocolitoare prin judeţ, pentru turiştii veniţi la mare

Politică 02 August 2008 / 00:00 907 accesări

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa vor amenaja o rută ocolitoare spre/dinspre litoral, cu scopul fluidizării traficului rutier care se aglomerează excesiv în perioada sezonului estival, în special la sfîrşit de săptămînă. Ruta ocolitoare a fost stabilită în cadrul unei şedinţe organizate la Prefectură, unde au participat reprezentanţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere, DRDP şi RAJDP. Pentru fluidizarea traficului către şi mai ales dinspre litoral s-a decis amenajarea rutei ocolitoare Constanţa - Mangalia - Cerchezu - Viroaga - DJ391A Olteni - Furnica - Şipote - DJ307 - DN3 Deleni - Adamclisi - Ion Corvin - DJ223 Alimanu - Rasova - Cochirleni - Autostrada Soarelui. Directorul DRDP Constanţa, Jean Paul Tucan, a declarat că vor fi montate, în acest week-end, indicatoare de orientare pe acest traseu, astfel încît turişii să fie informaţi de existenţa acestei alternative de acces către şi dinspre autostrada A2. De asemenea, ruta va fi amenajată din punct de vedere estetic de RAJDP, care va trece la toaletarea spaţiului verde de pe marginea drumului şi la verificarea stării carosabilului.



12