S-a reunit şi Săgeata Stejaru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a reunit şi Săgeata Stejaru

Sport 17 Iulie 2010 / 00:00 2198 accesări

Cu o întârziere de mai bine de zece zile faţă de cum şi-ar fi dorit conducerea tehnică a echipei, Săgeata Stejaru s-a reunit, vineri, la stadionul “Portul” din Constanţa. A fost prezent acelaşi cuplu de antrenori, Aurel Şunda - principal şi Constantin Şunda - secund, însă din lotul care a încheiat sezonul trecut, cel mai bun din istoria clubului, au mai rămas doar 14 jucători. Au plecat din diverse motive şi câţiva dintre cei mai buni jucători din stagiunea precedentă, Ciobanu, Paleacu, Gheorghiţă, Dicu, Mavriche şi Aldana, iar pentru moment lotul nu a fost completat cu niciun jucător. „Ne-am reunit cu o întârziere destul de mare, dar sperăm să recuperăm această perioadă. Au fost unele probleme care au dus la acest lucru, dar pe mine mă depăşesc. Momentan au fost prezenţi la acest prim antrenament 14 jucători, însă săptămâna viitoare vrem să suplimentăm lotul cu încă zece jucători pentru a miza în campionat pe un total de 24“, a declarat antrenorul Aurel Şunda. Din păcate pentru suporterii Săgeţii Stejaru, antrenorul secund Constantin Funda nu a putut preciza care sunt toţi aceşti 14 jucători prezenţi la reunire. După cum ne-a mărturisit tehnicianul Aurel Şunda, există tratative cu jucătorii Ciprian Dinu (fundaş central, de la CSM Rm. Vîlcea), Savin Goia (mijlocaş, ultima oară a evoluat în Ungaria), Ionuţ Boroştean (mijlocaş, CFR Cluj) şi Ionuţ Florea (mijlocaş, Viitorul Constanţa). „Obiectivul pentru sezonul viitor va fi menţinerea în Liga a II-a, mai ales că nu avem condiţiile necesare pentru a putea promova. Anul acesta ne va fi mult mai greu pentru că ne-au şi plecat mulţi jucători, dar sperăm să reuşim să avem acelaşi joc frumos ca în sezonul trecut“, îşi doreşte antrenorul Aurel Şunda. În privinţa programului de pregătire, acesta se va derula doar la Constanţa, iar când lotul de jucători va fi unul complet, se va intra şi într-un cantonament centralizat, cu două antrenamente zilnice.

STEJARU VA CONTINUA, INDIFERENT SUB CE FORMĂ. Mult vehiculata fuziune dintre Săgeata Stejaru şi o nouă echipă a Constanţei care să se înfiinţeze este departe de a fi finalizată. Indiferent dacă aceasta va avea loc sau nu, tehnicianul Săgeţii Stejaru, Aurel Şunda, a dat asigurări că oficialii formaţiei tulcene vor continua să investească. „Îi felicit pe cei din conducere, pentru că reuşesc să ţină echipa în Liga a II-a. Am o stimă deosebită pentru cei de la Stejaru şi mi s-a promis că voi rămâne şi în structurile unei noi echipe dacă ea se va înfiinţa şi ar urma să joace la Constanţa“, a afirmat Şunda.



12