S-a stins Victor Radovici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a stins Victor Radovici

Cultură 19 Ianuarie 2013 / 00:00 555 accesări

Victor Radovici, actor al Teatrului Excelsior din Bucureşti, s-a stins din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 76 de ani. El va fi înmormântat duminică, în Cimitirul Sfânta Maria din Chitila, la ora 13.00. Până atunci, cei care doresc să-i aducă un omagiu regretatului om de cultură sunt aşteptaţi, în această sâmbătă, între orele 14.00 şi 17.00, în foaierul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Excelsior”, al cărui fondator a fost, alături de maestrul Ion Lucian. După aceea, sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului va fi depus la capela Bisericii Sfânta Maria.

„Se poate spune că Victor Radovici a venit pe acest pământ cu harul cel mai frumos pe care-l poate avea un om: actoria. Mentorul său prin lumea pasionantă a teatrului a fost unicul Ion Lucian”, scriu, într-un comunicat, colegii lui de la teatrul „Excelsior”.

Actorul a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959, alături de nume precum: Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, Ileana Stana Ionescu. Pe 26 august 1936, Vitor Radovici ar fi împlinit 77 de ani. Actorul fusese internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti pe 9 ianuarie.

Taguri articol


12