Săgeata Năvodari se află în pragul desființării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza problemelor financiare

Săgeata Năvodari se află în pragul desființării

Sport 20 Noiembrie 2014 / 00:00 1036 accesări

Din candidată la promovarea în primul eșalon, Săgeata Năvodari s-a transformat în doar două luni într-o grupare muribundă și riscă să dipară din fotbalul românesc. După ce în sezonul trecut a evoluat în Liga 1, iar în vară a făcut o campanie de achiziții spectaculoasă, clubul năvodărean se află într-o situație critică, autoritățile locale retrăgându-și sprijinul financiar din cauza unor probleme în privința legalității contractului de finanțare. Totuși, reprezentanții Primăriei Năvodari au anunțat că, până la lămurirea acestui caz, vor continua să asigure sumele necesare pentru deplasare, hrana jucătorilor și baremurile de arbitraj. Situația se pare, însă, că a suferit din nou o schimbare negativă, jucătorii fiind anunțați de posibilitatea ca echipa să nu facă deplasarea la meciul cu Unirea Slobozia, programat sâmbătă, în etapa a 14-a a Ligii a II-a, din cauza lipsei banilor.

O decizie clară va fi luată astăzi de către autoritățile locale, iar oficialii grupării de pe litoral fac tot posibilul să găsească soluții, mai ales că au rezervat și hotelul unde ar trebui cazați jucătorii înaintea partidei de la Slobozia. Problema este cu atât mai gravă cu cât mai sunt trei meciuri oficiale de disputat în acest an, iar dacă nu se va prezenta de două ori consecutiv, Săgeata va fi exclusă din liga secundă. Neplătiți de două luni, jucătorii au acceptat totuși să joace până la finalul acestui an și au făcut-o onorabil, formația năvodăreană aflându-se pe locul 3 în clasamentul Seriei 1.



12