Salariaţii MAI nu vor să fie cuprinşi în sistemul unitar de pensii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Salariaţii MAI nu vor să fie cuprinşi în sistemul unitar de pensii

Social 14 Octombrie 2009 / 00:00 892 accesări

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au informat, ieri, Ministerul Muncii că nu vor ca salariaţii MAI să fie cuprinşi în sistemul unitar de pensii, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin. Partenerii sociali au adus o serie de amendamente la Legea pensiilor, urmînd ca, în această săptămînă, să fie făcute analize de impact şi să se stabilească ce amendamente vor fi incluse în proiect. „Cînd am venit la întîlnire, am venit cu o listă mai mică de amendamente, pentru că nu ştiam care va fi votul în Parlament, iar în condiţiile în care nu ar fi trecut moţiunea, eram conştienţi că Guvernul nu va accepta multe din amendamentele noastre”, a spus, ieri, la finalul întîlnirii, vicepreşedintele \"Cartel Alfa\", Octavian Luca. El a precizat că sindicaliştii au adus o listă comună de amendamente, oferind soluţii de consolidare a pensiilor, pentru a nu mai fi un sistem şubred. Luca a mai spus că nu crede că parlamentarii vor vota pentru diminuarea propriilor pensii. \"Există deja reacţii adverse ale unor instituţii la acest proiect de lege. S-au născut germenii unei opoziţii, astfel că procedura de reformare a sistemului public de pensii nu va fi uşoară\", a declarat Luca. Secretarul de stat în Ministerul Muncii Mihail Şeitan a declarat, ieri, după discuţiile cu partenerii sociali, că asumarea răspunderii pe Legea privind sistemul unitar de pensii nu se mai poate face şi că proiectul va trece în Parlament, care va trebui să analizeze şi să decidă. Mihail Şeitan a adăugat că discuţiile cu partenerii sociali vor continua, întrucît România este obligată prin acordul cu Banca Mondială şi FMI ca la sfîrşitul anului să aibă o lege a pensiilor în vigoare, cu efecte pe bugetul din 2010, astfel încît tranşele de finanţare să fie asigurate, întrucît aceşti bani sînt necesari pentru acoperirea deficitului. Şi secretarul de stat Valentin Mocanu a subliniat că reprezentanţii Ministerului Muncii au obligaţia să aducă îmbunătăţiri astfel încît proiectul de lege să aibă o formă cît mai bună din punctul de vedere al partenerilor sociali. Cei doi secretari de stat au precizat că au primit pînă acum mai multe amendamente, atît de la partenerii sociali, cît şi de la ministere, care urmează să fie analizate de echipa tehnică. Reprezentanţii Ministerului Muncii au mai spus că cea mai mare parte a amendamentelor primite va fi luată în considerare. Ei au afirmat că, pînă la sfîrşitul acestei săptămîni, amendamentele considerate valide vor fi integrate în textul proiectului de lege, urmând ca acesta să fie rediscutat cu partenerii sociali săptămâna viitoare şi apoi finalizat. \"În acest moment, Guvernul este demis de Parlament, dar trebuie să se ocupe de treburile ţării pînă cînd apare un altul. Avem obligaţia să păstrăm funcţionalitatea acestei ţări\", a mai spus Şeitan.



12