Salariile şi pensiile pot creşte, dacă se mai împuţinează românii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce se ascunde după populismul PDL

Salariile şi pensiile pot creşte, dacă se mai împuţinează românii

Eveniment 08 Noiembrie 2011 / 00:00 488 accesări

PROMISIUNI FĂRĂ ACOPERIRE Din ciclul “cum să conduci o ţară aburind poporul”, actuala guvernare ne prezintă filmul “2012” în variantă proprie. Se spune că atunci când eşti disperat, raţiunea o ia razna şi vorbele bat câmpii. Cam aşa începe “filmul” din această săptămână. Liderul deputaţilor UDMR Mate Andras a anunţat, ieri, că actuala coaliţie de guvernare a acceptat solicitarea UDMR ca pensiile să crească în prima jumătate a anului viitor, iar propunerea va fi cuprinsă atât în proiecţia bugetară pe 2012, cât şi în scrisoarea de intenţie a Guvernului către FMI. Pe de altă parte, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, săptămâna trecută, că această creştere a pensiilor “nu este o certitudine” şi că totul depinde de banii care sunt strânşi la buget în prima parte a anului viitor. La rândul său, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că proiecţia bugetară pentru 2012 nu va cuprinde o alocare suplimentară pentru pensii şi salarii, comparativ cu anul în curs, deficitul fiind unul de 1,9%: “Am propus, în calitate de ministru de Finanţe, un buget cu un deficit de 1,9%, iar cheltuielile cu salariile şi pensiile vor fi la nivelul lui 2011”. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat, tot ieri, că pensiile şi salariile ar putea fi majorate, însă limitat, la jumătatea anului viitor, dacă evoluţia veniturilor bugetare va permite acest lucru.

DISPONIBILIZĂRI PENTRU… CAMPANIA ELECTORALĂ Deci, ce-avem noi aici? Un guvern în care nu ştie stânga ce face dreapta? Pe de o parte, coaliţia de guvernare dă asigurări că salariile şi pensiile vor creşte, pentru că dă bine la electorat, pe de altă parte, ministrul Finanţelor spune că bugetul pe anul viitor va fi la nivelul anului 2011!?! Înţelegeţi ceva? Nici noi, dar avem o bănuială. Este posibil ca Guvernul să aibă informaţii “secrete” că populaţia se va micşora, lovită brusc de inaniţie, vreo boală îngrozitoare sau Apocalipsă! Dacă această ipoteză este negată de coaliţie, atunci avem altă variantă. În perioada 2008-2010 nu s-au făcut concedieri, dimpotrivă, numărul funcţionarilor publici a crescut, creându-se noi locuri de muncă! Sub presiunea FMI, Boc a fost nevoit să facă disponibilizări. La sfârşitul lunii iulie 2011, erau 199.000 de funcţionari în administraţia publică şi apărare, cu 40.000 mai mult decât în decembrie 2004, atunci când a venit la putere alianţa PDL-PNL. Aşadar, Guvernul Boc trebuie să mai dea afară 40.000 de funcţionari ca să ajungă la numărul din 2004, când Năstase se afla la conducere. Dacă aceştia ar fi disponibilizaţi, acest lucru ar însemna o reducere a cheltuielilor bugetare cu 20%. Deci… bingo, se măresc salariile în an electoral! Dumneavoastră cum aţi numi majorările salariale în an electoral după trei ani de foamete? Poate… populism? Nu se poate… A promis Boc că el nu face aşa ceva!



12