Sâmbătă se încheie Campionatul Judeţean de fotbal în sală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sâmbătă se încheie Campionatul Judeţean de fotbal în sală

Sport 17 Februarie 2011 / 00:00 907 accesări

În sala de sport din Techirghiol a debutat pe 29 ianuarie Campionatul Judeţean de fotbal în sală, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa şi la care s-au înscris 12 formaţii. Acestea au fost împărţite în două grupe, în care s-a jucat fiecare cu fiecare, iar primele două clasate s-au calificat în semifinale. Iată rezultatele înregistrate în ultimele meciuri din faza grupelor: AS Carvăn Lipniţa - GSIB II Mangalia 9-7; Sparta II Techirghiol - AS Bărăganu 3-0 (neprezentare); Sporting Constanţa - Farul I Tuzla 4-3; GSIB I Mangalia - Unirea Topraisar 6-2; Tanmargus Tuzla - CS Mihail Kogălniceanu 3-0 (neprezentare); Sparta I Techirghiol - Viteazul Sinoe Mihai Viteazu 6-4.

Clasamente finale - Grupa A: 1. Sporting Constanţa 15p; 2. Farul I Tuzla 9p (4-3 cu Carvăn în meciul direct); 3. AS Carvăn Lipniţa 9p; 4. Grupul Şcolar “Ion Bănescu” II Mangalia 6p (6-2 cu Sparta II în meciul direct); 5. Sparta II Techirghiol 6p; 6. AS Bărăganu 0p. Grupa B: 1. Viteazul Sinoe Mihai Viteazu 12p; 2. Sparta I Techirghiol 12p; 3. Grupul Şcolar “Ion Bănescu” I Mangalia 12p; 4. Unirea Topraisar 6p; 5. Tanmargus Tuzla 3p; 6. CS Mihail Kogălniceanu 0p. Ordinea primelor trei clasate în Grupa B s-a decis în urma rezultatelor directe: Sinoe - GSIB I 8-2; GSIB I - Sparta I 11-10; Sparta I - Sinoe 6-4.

Rezultate înregistrate în semifinale: Sporting Constanţa - Sparta I Techirghiol 6-1; Farul I Tuzla - Viteazul Sinoe Mihai Viteazu 8-7, după lovituri de departajare (5-5 la sfârşitul timpului regulamentar; nu s-au jucat prelungiri). Finala dintre Sporting Constanţa şi Farul I Tuzla va avea loc sâmbătă, de la ora 11.15, în Sala Sporturilor din Constanţa, înaintea finalelor Trofeului “Telegraf”.



12