Se închid ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe! Vezi când!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se închid ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe! Vezi când!

Administrație 11 August 2016 / 12:10 1067 accesări

O vorbă din bătrâni spune că nu trebuie să dai bani de luni, pentru că vei avea ghinion financiar toată săptămâna. Dacă, totuși, nu credeți în această superstiție și v-ați pus în gând să scăpați de datoriile la bugetul local încă din prima zi a săptămânii, planurile vă vor fi date peste cap. Asta pentru că luni, 15 august, ghișeele Servbiciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) vor fi închise, așa că nu veți avea cum să vă achitați taxele. Reprezentanții SPIT precizează că această măsură respectă prevederile art. 139, alin (1) din Codul Muncii, potrivit cărora în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului (15 august - Sfânta Maria) nu se lucrează. Programul cu publicul va fi reluat marţi, 16 august 2016.

PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII VIITOARE

Agențiile fiscale din str. Sulmona nr. 22, str. Atelierelor nr. 6, b-dul Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C (în incinta City Park Mall - Sky Level), str. Badea Cârţan nr. 3 şi str. Nicolae Grindeanu nr. 66 vor fi deschise publicului marți, miercuri și vineri de la 08.30 la 16.30, iar joi de la 08.30 la 18.30. De asemenea, ghișeul din str. Dumbrăveni nr. 1 (cartierul Palazu Mare) va fi deschis miercuri și vineri, între orele 08.00 și 12.00. În schimb, ghişeul unic din b-dul Mamaia nr. 86 (din incinta Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) va fi deschis publicului marţi şi miercuri, între 8.30 și 16.00, joi, între 8.30 și 18.30, și vineri, între 8.30 și 14.00. Cei care își plătesc taxele la ghişeul unic din str. Ecaterina Varga nr. 25 - 27 pot merge de marți până vineri, între 8.00 și 16.00. Totodată, ghişeul unic din incinta Poliţiei Rutiere (b-dul I.C. Brătianu nr. 246) va fi deschis de marţi până vineri, între 08.30 și 16.30. Nu în ultimul rând, punctele de încasare a taxei de folosire a tramei stradale sunt deschise de marți până vineri, între 07.00 și 15.00, iar punctul de încasare a taxei pe deşeuri inerte din incinta Portului Constanţa (Poarta 9) funcționează de marți până vineri, între 08.00 și 16.00.



12