Se pregăteşte un program de prevenire HIV

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu bani de la stat

Se pregăteşte un program de prevenire HIV

Sănătate 13 Septembrie 2010 / 00:00 534 accesări

Ministerul Sănătăţii (MS) afirmă că ştie situaţia actuală privind achiziţia şi distribuţia de seringi în rândul persoanelor dependente de droguri şi pregăteşte un program special, care va fi finanţat de la bugetul de stat şi care va prelua programul de prevenire a HIV, finanţat până anul acesta de ONU. Conducerea MS s-a întâlnit luna trecută cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale pe tema asigurării finanţării pentru prevenirea HIV, informează într-un comunicat MS. “România este în pericol de a se confrunta, în viitorul apropiat, cu o epidemie majoră de HIV/SIDA”, în contextul în care ţările est-europene au început să înregistreze din ce în ce mai multe cazuri de boală, iar ţara noastră a devenit principala sursă de prostituate în UE, nota, vineri, Time Magazine. Un articol publicat de Time Magazine arată că, deşi problema României în ceea ce priveşte HIV/SIDA nu este la fel de evidentă ca cea a ţărilor din Africa, consumul de droguri injectabile în Europa de Est şi Asia Centrală duce, rapid, la o epidemie. Potrivit grupului ONU de luptă împotriva SIDA, din 2001 prelevanţa HIV/SIDA a crescut 66% în regiunile menţionate, ajungându-se la 1,5 milioane de bolnavi. Totodată, 160 de persoane sunt infectate zilnic cu virusul HIV în Rusia, iar media de vârstă la care acestea mor este de 32 de ani. În plus, 70 la sută din consumatorii de droguri injectabile (IDU) din Ucraina au virusul HIV. Nu în ultimul rând, în ciuda creşterilor explozive a numărului de îmbolnăviri, UNICEF a raportat că investiţiile în programele HIV în Europa de Est şi Asia Centrală nici nu se compară cu investiţiile într-o singură ţară precum Etiopia, care are un număr similar de cazuri de HIV cu Rusia sau Ucraina. Până în prezent, România a reprezentat o excepţie, în contextul în care ONG-urile au derulat, în ultimul deceniu, programe de prevenire a HIV/SIDA care au vizat grupurile vulnerabile. Astfel, prelevanţa HIV/SIDA a fost menţinută la numai unu la sută - cea mai scăzută din Europa de Est. Acest procent este rezultatul unor programe derulate de şase ONG-uri care au împărţit peste 1,6 milioane de seringi, în 2009, unui număr de 7.500 de consumatori de droguri injectabile. Însă la patru ani după ce România a intrat în UE, Banca Mondială nu o mai consideră o ţară în curs de dezvoltare, ceea ce o face neeligibilă pentru diverse împrumuturi internaţionale. Începând din iunie 2010, UNICEF, Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi Open Society Institute au retras toate finanţările pentru programe vizând HIV/SIDA. Până în anul 2000, în România se aflau 60% din copiii bolnavi de SIDA din Europa.



12