Secţii “cârpite”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Secţii “cârpite”

Sănătate 25 Noiembrie 2009 / 00:00 1022 accesări

Secţiile de psihiatrie de la Palazu Mare, exterioare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, au intrat într-un amplu proces de reparaţii, a anunţat, ieri, conducerea SCJU. Managerul dr. Dan Căpăţână a declarat că, până când se finalizează procesul de expertiză - pentru a se vedea dacă o eventuală reparaţie capitală s-ar justifica sau este nevoie de construirea unei alte clădiri - trebuie făcut ceva. „Am făcut eforturi mari pentru a putea să schimbăm geamurile, astfel încât iarna să nu mai ningă în saloane, să schimbăm instalaţiile sanitare, astfel încât apa să nu mai curgă peste tot, să se inunde grupurile sanitare, unele saloane, cabinete etc.”, precizează dr. Căpăţână. El spune că toate aceste reparaţii trebuie urgentate pentru ca bolnavii şi cadrele medicale să nu mai aibă de suferit. De menţionat că nu este pentru prima dată când s-a pus problema ca cele două clădiri de la Palazu Mare să fie dărâmate, deoarece starea de degradare este avansată, iar niciuna din clădiri nu respectă, în momentul de faţă, niciun circuit impus de UE. De asemenea, bolnavii sunt internaţi în saloane care mai au puţin şi se prăbuşesc peste ei.



12