Şeful DIAS învaţă de la FBI să negocieze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şeful DIAS învaţă de la FBI să negocieze

Politică 14 Septembrie 2006 / 00:00 4181 accesări

Modul de operare în cazuri extreme, necesită, din partea luptătorilor Departamentului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale (DIAS) Constanţa, atît o pregătire fizică şi psihică dincolo de limitele admise de temperamentul unui om normal, dar şi capacitatea luării unor măsuri eficiente, în cel mai scurt timp posibil. Pentru ca poliţiştii din cadrul DIAS Constanţa să fie pregătiţi la standarde europene, dar mai ales pentru ca aceştia să facă faţă, în condiţii eficiente, situaţiilor la care sînt solicitaţi să intervină, ei vor urma, începînd de astăzi, un curs de prim ajutor. Potrivit cms.şef Emanoil Moraru, şeful DIAS Constanţa, şapte luptători din forţele speciale DIAS vor pleca astăzi laTîrgu Mureş, unde, timp de două săptămîni,vor fi instruiţi în ceea ce priveşte intervenţia medicală de urgenţă, de cadrele medicale SMURD. Cms. şef Emanoil Moraru spune că s-a inspirat din activitatea instituţiilor similare, de peste hotare: “În străinătate, forţele speciale nu pleacă în misiune fără să fie însoţiţi de paramedici. Tocmai de aceea, şi noi am dorit să putem acorda primul ajutor victimelor sau persoanelor care sînt rănite în timpul acţiunilor la care sîntem solicitaţi să intervenim. Am susţinut această idee şi în faţa şefului IGPR, care a fost de acord cu punerea ei în practică”. Totodată, şeful DIAS a arătat că această iniţiativă reprezintă o premieră în domeniu şi ea va fi preluată şi de restul trupelor de intervenţie din ţară. Pe de altă parte, luptătorii DIAS constănţeni nu se limitează doar la a “învăţa” de la colegii europeni, ci sînt interesaţi să deprindă şi modul de operare şi tacticile americanilor. În acest sens, cms.şef Emanoil Moraru va participa, timp de opt zile la un curs de pregătire a negociatorilor, organizat de FBI. Potrivit şefului DIAS, necesitatea existenţei şi în România, a unor persoane specializate în intermedieri între oamenii legii şi infractori, se impune, în condiţiile în care terorismul sau sechestrările de persoane sînt probleme cu care se confruntă tot mai multe ţări. “Vom face pionierat şi în acest domeniu, pentru că pînă în prezent în Dobrogea nu este nici un negociator recunoscut internaţional. Selecţia organizată de FBI, prin intermediul Ambasadei SUA a fost una dură, astfel că la final, foarte puţini poliţişti români au fost acceptaţi, eu fiind singurul din Constanţa”, a adăugat şeful DIAS.

Taguri articol


12