Shakira, dată în judecată de fostul iubit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Detalii de culise

Shakira, dată în judecată de fostul iubit

Monden 03 Decembrie 2012 / 00:00 442 accesări

Cântăreaţa columbiană Shakira, pe numele său întreg Shakira Isabel Mebarak Ripoll, a fost dată în judecată de fostul său partener de viaţă, Antonio de la Rua, care timp de şase ani i-a fost manager. Acesta îi cere o sută de milioane de dolari, susţinând în instanţă că el este arhitectul planului de afaceri după care Shakira s-a îmbogăţit şi a devenit un superstar de talie internaţională. Antonio de la Rua a intentat procesul la New York, în încercarea de a-şi recupera profitul din parteneriatul pe care l-a avut cu Shakira. Şi ea l-a dat în judecată pe fostul iubit, la un tribunal din Bahamas, acuzându-l că şi-a însuşit ilegal fonduri din afacerile lor.

Documentaţia care a ajuns la tribunalul din New York arată detalii interesante din modul de a susţine o carieră internaţională. De la Rua a întâlnit-o pe Shakira în 2000, la scurt timp după ce încheiase campania electorală a tatălui lui, Fernando de la Rua, ales preşedinte în Argentina. În timp ce au devenit un cuplu, a urmat-o în primul turneu mondial, The Tour Of The Mongoose. Turneul nu s-a terminat bine, Shakira a pierdut bani, ceea ce a afectat-o emoţional, iar concertele sale au avut de suferit. Atunci, Shakira şi-a dat afară managerul şi l-a angajat pe Antonio şi au căzut de acord ca el să primească o parte din încasările obţinute din vânzările materialele discografice şi din alte afaceri colaterale, în schimbul contribuţiei lui personale de manageriat şi expertiză. Antonio de la Rua a descris mai departe cum a obţinut pentru Shakira un contract de 300 de milioane de dolari cu promoterii Live Nation şi un alt contract pentru lansarea unei linii de parfumuri cu numele vedetei. Tot Antonio de la Rua a convins-o să înregistreze piesa ”Hips Don\'t Lie” de pe albumul ”Oral Fixation Vol. 2”. Piesa a ajuns pe primul loc în topurile din 25 de ţări şi a stimulat vânzările albumului. Aceeaşi situaţie a fost şi în 2009, cu albumul ”She Wolf”. Tot Antonio a negociat cu oficialii Cupei Mondiale, iar piesa Shakirei, ”Waka Waka”, a fost aleasă imnul oficial al competiţiei. Acest succes a salvat şi contractul cântăreţei cu Live Nation, nemulţumită de veniturile obţinute de aceasta la concerte şi turnee.

Ghinionul relaţiei sentimentale a celor doi se trage de la filmările la clipul piesei ”Waka Waka”, când Shakira l-a întâlnit pe actualul ei iubit, fotbalistul spaniol Gerard Pique. În 2010, Shakira a anunţat că s-a despărţit de Antonio de la Rua, păstrând însă relaţia lor de afaceri. Un an mai târziu, Shakira a tocmit o firmă de avocatură, pentru a întrerupe parteneriatul cu Antonio, care însă riscă să o coste mult mai mult decât spera. De altfel, în ultima vreme, Shakira nu s-a mai remarcat profesional, fiind mai mult dedicată relaţiei cu Gerard Pique, cu care aşteaptă primul lor copil. Admiratorii săi o vor vedea însă în postură de judecător în versiunea americană a emisiunii The Voice.



12