Şicanare în trafic urmată de scandal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bătaie „La Fasole”

Şicanare în trafic urmată de scandal

Eveniment 29 Decembrie 2012 / 00:00 9211 accesări

Nervii întinşi la maximum fac noi victime printre şoferii constănţeni. După ce s-au certat în trafic şi după o urmărire ca-n filme, mai mulţi tineri din Constanţa s-au luat la bătaie, doi dintre ei ajungând la spital. „Am fost la biliard împreună cu alţi patru prieteni. Am plecat de acolo şi, când am ajuns la semaforul de la BIG, pasagerii dintr-un alt autoturism mi-au făcut semn să deschid geamul. Erau vreo cinci persoane într-un Opel Tigra de culoare roşie. Eu am crezut că vor să mă întrebe vreo adresă, că maşina era cu numere de Bucureşti, dar ei au început să arunce cu sticle cu bere în maşina noastră. I-am întrebat de ce procedează aşa, dar au fugit. I-am urmărit până la barul „La Fasole” din cartierul Poarta 6. Ei au coborât din maşină şi a coborât şi unul din prietenii mei. Din bar au ieşit mai mulţi indivizi, cred că erau vreo 20, şi au început să dea în el. Atunci am coborât şi eu şi au început să ne lovească. Ne-au trântit pe asfalt şi imediat au apărut patru maşini de la Zip Escort, iar agenţii au început să ne lovească cu bocancii în cap şi cu bâtele. Unul dintre prietenii mei a reuşit să fugă, iar pe alţi doi i-au scos din maşină şi i-au lovit şi pe ei. Am încercat să sun pe cineva, dar mi-au luat telefonul şi l-au închis. În timp ce unii ne băteau pe noi, alţii cotrobăiau în maşină”, a declarat Florin Dumitru, una dintre victime. Martorii au sunat la 112, iar la adresa respectivă a ajuns şi un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Constanţa, care a luat mai multe persoane la audieri. „Dimineaţă la 6.00, după ce am plecat de la poliţie, am mers la spital pentru că doi dintre noi erau răniţi. Le-au făcut analize şi i-au trimis acasă. După numai jumătate de oră cei doi au început să se simtă rău şi ne-am întors la spital. După ce dimineaţă ne-au trimis acasă că nu au nimic, acum pe fratele meu urmează să îl opereze”, a declarat Alexandru Curteanu, fratele unei victime.

ANCHETĂ Contrar acestor declaraţii, poliţiştii spun că victimele, Marius Constantin Curteanu, de 28 de ani şi Florin Dumitra, de 23 de ani, ar fi încercat să îi intimideze pe ceilalţi participanţi la trafic cu un pistol. În momentul în care a avut loc altercaţia din zona BIG, aceştia ar fi scos pistolul, iar de frică cei din Opelul Tigra au fugit. Potrivit anchetatorilor, după ce au ajuns în faţa barului „La Fasole”, victimele ar fi scos din nou pistolul, arma fiind găsită de poliţişti pe stradă. „Pistolul este pe numele meu! Am toate actele necesare la el, permis de port armă, bon fiscal şi tot ce trebuie. Ei nu s-au atins de pistol! Probabil l-a luat cineva din maşină în timp ce îi băteau pe ei. Pistolul îl am din Belgia. Mi l-a dat poliţia pentru apărare după ce am fost atacat de nişte albanezi. Este o armă neletală, de intimidare”, a adăugat Alexandru Curteanu. Totodată, poliţiştii spun că victimele nu ar fi declarat că au fost agresate de agenţii firmei de pază şi protecţie Zip Escort. „Din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor nu reiese că agenţii de la Zip Escort i-ar fi agresat. Am chemat agenţii firmei de pază ca şi martori în acest dosar, deoarece se aflau în zonă”, a declarat adjunctul şefului Secţiei 5 Poliţie Constanţa, cms şef Florin Mănucu. „Echipa de intervenţie a ajuns în acelaşi timp cu poliţia şi nici nu a fost nevoie să intervină. Butonul de panică a fost apăsat mai târziu, deoarece scandalul nu a avut loc în incinta barului, unde avem obiectiv, ci în faţa unităţii”, a declarat directorul Zip Escort Claudiu Bratu. În urma cercetărilor, anchetatorii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, pe numele lui M. C., de 20 de ani, şoferul autoturismului Opel, cel care le-ar fi agresat pe cele două victime.

Taguri articol


12