Sindicatele din învăţămînt chiar vor boicota începutul noului an şcolar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
"Profeţia" ministrului Mihail Hărdău nu s-a adeverit

Sindicatele din învăţămînt chiar vor boicota începutul noului an şcolar

Eveniment 13 Septembrie 2006 / 00:00 847 accesări

După o săptămînă în care sindicatele din educaţie au condiţionat încetarea acţiunii de boicot a anului şcolar de majorarea creşterilor salariale promise chiar de anul trecut, este sigur că pe 15 septembrie, în cele mai multe unităţi de învăţămînt, clopoţelul va suna doar pentru elevi. Pe parcursul negocierilor purtate ieri, între reprezentanţii liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt, Federaţiei "Spiru Haret", Federaţiei Educaţiei Naţionale, Federaţiei "Alma Mater" şi ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, cel al Educaţiei, Mihail Hărdău şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, discuţiile s-au concentrat pe majorarea salariilor profesorilor cu 60% pînă la sfîrşitul anului 2008. Sindicaliştii au solicitat ca prima majorare salarială, stabilită la 30%, să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2007, urmînd ca cea de-a doua tranşă să fie aplicată în anul 2008. De asemenea, profesorii au cerut ca sumele rămase necheltuite, alocate de la buget să fie raportate pe anul 2007, astfel încît veniturile alocate învăţămîntului să ajungă la 6% din PIB. Sindicaliştii au decis că în situaţia în care reprezentanţii Executivului nu vor prezenta cifre "clare şi coerente" privind creşterea pe viitor a salariilor, vor intra în grevă.

Solicitările celor patru confederaţii sindicale apar în contextul în care Executivul intenţionează ca viitoarea lege a salarizării personalului bugetar să intre în vigoare peste aprox. patru ani şi nu de la 1 ianuarie 2007, aşa cum a fost stabilit iniţial. Pe de altă parte, deşi premierul Călin Popescu - Tăriceanu a declarat în repetate rînduri că autorităţile au demarat cel mai amplu program de investiţii în domeniul educaţiei din ultimii 16 ani, la ultima rectificare bugetară fiind chiar majorate veniturile educaţiei, cadrele didactice au apreciat că atenţia reprezentanţilor MEdC trebuie să fie orientată către asigurarea unor salarii decente. Reacţia sindicaliştilor din învăţămînt a fost cu atît mai vehementă cu cît şeful Executivului a declarat că profesorii sînt interesaţi doar de creşterile salariale, în timp ce calitatea actului educaţional şi investiţiile în reabilitarea şcolilor sînt lăsate deoparte. În aceste condiţii, eşuarea tratativelor dintre sindicate şi guvernanţi înseamnă pe de o parte, scoaterea din schemă a "profeţiei" ministrului Mihail Hărdău, cel care în urmă cu două zile era sigur că nu se va ajunge la grevă, însă mai grav este faptul că învăţămîntul românesc va începe, încă o dată, anul şcolar cu stîngul.



12