Sistemul de e-mail al diplomaţiei SUA, spart de hackeri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sistemul de e-mail al diplomaţiei SUA, spart de hackeri

Externe 18 Noiembrie 2014 / 00:00 460 accesări

Departamentul de Stat american a fost nevoit să-şi deconecteze, în weekend, reţeaua informatică neconfidenţială, în urma unor suspiciuni cu privire la un atac al unor hackeri. Departamentul a invocat o operaţiune de mentenanţă ”de rutină” la principala sa reţea neconfidenţială, afectând traficul e-mailurilor şi accesul pe site-uri publice. Însă, potrivit unor informaţii de presă publicate duminică seara, un hacker este suspectat că a spart anumite bariere de securitate ale sistemului care gestionează e-mailuri neclasificate.

Potrivit unui oficial de rang înalt citat de ziarul ”The Washington Post” (WP), s-a constatat o activitate îngrijorătoare, dar niciunul dintre sistemele confidenţiale nu a fost atins. În cazul în care va fi confirmat, acest atac informatic vizând Departamentul de Stat va fi ultimul dintr-o serie de atacuri cibernetice contra unor organisme publice americane. Săptămâna trecută, Poşta americană (USPS) a anunţat că hackeri au furat informaţii despre angajaţii săi şi anumiţi clienţi. Până la 800.000 de persoane remunerate de USPS, inclusiv subcontractori, ar putea să fi fost afectate de atac, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei publice. Hackerii ar fi pătruns în sistemul de plată al birourilor de poştă online, ceea ce ar implica şi clienţi. FBI a demarat atunci o anchetă. Casa Albă a făcut şi ea, luna trecută, obiectul unei accesări suspecte în reţeaua sa informatică neconfidenţială. Potrivit presei americane, la orgine s-ar afla hackeri ruşi.

Taguri articol


12