„Sistemul sanitar este defect şi trebuie reformat”!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fondul Monetar Internaţional:

„Sistemul sanitar este defect şi trebuie reformat”!

Sănătate 06 Februarie 2012 / 00:00 540 accesări

Sistemul de sănătate este defect şi sunt necesare reforme semnificative, chiar dacă îngrijorarea populaţiei faţă de astfel de schimbări este de înţeles, a declarat şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) de evaluare a acordului preventiv, Jeffrey Franks. ”Suntem conştienţi că îngrijorările populaţiei sunt puternice, dar trebuie să fim clari: sistemul nu mai poate continua fără reforme semnificative. Cererile sunt mai mari decât resursele şi slăbeşte sănătatea financiară a sistemului. Eficienţa cheltuielilor este deficitară, iar populaţia este una îmbătrânită, ambele afectând negativ sectorul. Nu este viabil să se promită un nivel ridicat de beneficii, indiferent dacă este vorba de sectorul public sau privat”, a precizat Franks. Ministerul Sănătăţii va elabora un nou proiect al legii sănătăţii, acesta urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului, a anunţat, ieri, ministrul Ritli Ladislau. „FMI insistă şi ne-a recomandat să continuăm elaborarea noii legislaţii, cu o prudenţă mai mare decât până acum şi cu o consultare mai largă a profesorilor şi a bolnavilor. Noi ne-am angajat ca până la mijlocului anului să avem un proiect”, a spus Ritli. Potrivit ministrului Sănătăţii, se va face o mai bună promovare a propunerilor noii legi pentru a nu exista interpretări greşite. „Pachetul de bază va funcţiona pe două niveluri, reglementarea consumului, respectiv prescrierii medicamentelor strict pentru afecţiunile pentru care a fost autorizat medicul. De asemenea reducem numărul de zile de spitalizare, unde depăşim cu foarte mult media europeană. La intervenţiile chirurgicale în alte zone oamenii stau doar două zile pentru spitalizare”, a adăugat demnitarul. Ministrul a precizat că proiectul noii legi va fi trimis la Parlament, urmând să fie introdusă o sumă mică pentru asigurarea coplăţii.



12