Social democraţii constănţeni dau asigurări că nu îşi vor dezamăgi alegătorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Social democraţii constănţeni dau asigurări că nu îşi vor dezamăgi alegătorii

Politică 01 Decembrie 2008 / 00:00 2661 accesări

Imediat după ce au fost închise urnele şi a fost anunţat rezultatul exit-poll-ului, liderii organizaţiei judeţene Constanţa a PSD şi candidaţii social-democraţi la funcţiile de senator şi deputat au susţinut o conferinţă de presă în care şi-au exprimat opinia despre rezultatul estimativ al alegerilor parlamentare. Prim vicepreşedintele social democraţilor constănţeni, Nicuşor Constantinescu, le-a mulţumit tuturor celor care au votat, indiferent de opţiunea politică. ”Sîntem într-un moment important al vieţii politice şi economice a judeţului Constanţa. În acest moment, orice dubiu privind rezultatul alegerilor a fost spulberat, PSD fiind de departe cîştigător al acestor alegeri. La Constanţa, PSD a cîştigat zdrobitor. Marja de eroare dată de rezultatul exit-poll-ului îmi confirmă că acesta este influenţat. Sînt sigur că PSD a obţinut peste 43% prin vot direct, ceea ce înseamnă că, prin redistribuire, vom avea peste 50%. Votul de azi confirmă votul de la alegerile locale, cînd PSD a cîştigat detaşat. Parlamentarii PSD din Constanţa ne vor reprezenta cu cinste, atît pe noi ca partid, cît şi pe cei care i-au votat. Cu siguranţă, nu ne vom dezamăgi alegătorii nici în ceea ce priveşte formarea Parlamentului, nici în ceea ce priveşte viitorul Guvern. Parlamentarii noştri vor aduce banii judeţului înapoi şi toate proiectele Constanţei vor fi realizate. Nu cerem banii altora, ci banii noştri, bani de care Constanţa ar trebui să aibă parte pentru a-şi duce la îndeplinire proiectele de care are atîta nevoie”, a declarat Constantinescu. La rîndul său, candidatul la funcţia de senator în Colegiul 3, Alexandru Mazăre, a declarat că s-a văzut necesitatea vitală “a schimbării de care România avea nevoie”. “Aveam nevoie să vină la putere o echipă puternică. Această echipă va face ca toate proiectele Constanţei, fie că e vorba de proiectul şoselei de coastă, de cel al finalizării autostrăzii, de construirea şoselei de centură, să devină realizabile”, a declarat Alexandru Mazăre, adăugînd că nu îşi va dezamăgi alegătorii. „Românii au ales. S-a văzut prin exprimarea acestui vot că locuitorii Constanţei şi ai întregii ţări au înţeles că, pentru patru ani, PD-L şi PNL nu au făcut altceva decît să se certe. Cu siguranţă, cele două partide, respectiv PNL şi PD-L vor susţine că vor să conducă România, însă acest lucru nu va fi posibil”, a declarat, la rîndul său, Eduard Martin, candidat în Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor.



12