Soia, în lupta cu cancerul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Soia, în lupta cu cancerul

Sănătate 20 Octombrie 2010 / 00:00 667 accesări

Ultimele date ale studiilor întreprinse de către diferiţi specialişti arată că inhibitorul Bowman-Birk din soia împiedică manifestarea genei responsabile de apariţia cancerului, deci contribuie la prevenirea cancerului. De asemenea, inhibitorul de tripsina Kunitz poate inhiba carcinogeneza indusă chimic. Şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Loti Popescu, a explicat că substanţele fitochimice – izoflavonele - (Genisteina, Daidzeina, Glicetina) au un rol extrem de important, respectiv: încetinesc creşterea tumorală agresivă, inhibând enzima protein-tirozin kinaza, reduc numărul radicalilor liberi, adică reduc apariţia tumorilor maligne, prin efectul antioxidant; pot rupe lanţurile ADN ale celulelor maligne; pot încetini sau chiar opri înmulţirea celulară, contribuind la controlul proliferărilor celulare nedorite; pot frâna dezvoltarea metastazelor, inhibând formarea unor noi vase de sânge; pot ajuta metabolismul hormonilor steroizi, inhibând 5-alfa-reductaza; acţionează ca antiestrogene, dar şi asupra hipocâmpului şi a scoarţei cerebrale frontale, pot ameliora funcţiile cognitive atât la bărbaţi cât şi la femei, indiferent de vârstă. “Saponinele din soia au acţiuni anticancerigene, hipocolesterolemiante şi de stimulare a sistemului imunitar”, spune medicul.

SOIA CONŢINE ACID FOLIC - UTIL ÎN PROFILAXIA AFECŢIUNILOR CRONICE - ÎN CANTITĂŢI MULT MAI MARI DECÂT ÎN CARNE

”Şi vitamina E este prezentă în soia – de zece ori mai mult decât în carne. Din numeroase studii epidemiologice reiese că fitoestrogenele protejează împotriva: cancerelor de prostată, de colon, stomac, sâni şi plămâni. De asemenea, protejează împotriva osteoporozei şi aterosclerozei”, spune dr. Loti Popescu.

PROTEINELE DIN SOIA. Proteinele din soia au calitatea cea mai bună, având valoarea maximă (1). Despre acestea specialiştii spun că: scad colesterolul, scad lipoproteinele cu densitate mică, scad trigliceridele, menţin concentraţia “grăsimilor bune” – lipoproteinele cu densitate mare, inhibă ateroscleroza de după menopauză, au acţiune antihipertensivă, anticancerigenă, favorizează formarea de masă osoasă, dar au şi un conţinut mare în lizină (proteinele din cereale sunt sărace în lizină). Nu în ultimul rând, soia este bogată în lecitină – 2-3%. Lecitina din soia conţine 30% uleiuri, 70% fosfolipide (o proporţie mare e reprezentată de acidul gras esenţial, linolic).

Taguri articol


12