Specialiştii au ajuns la concluzia că majoritatea copiilor neglijaţi afectiv de părinţi pot manifesta atitudini autodistructive, agresive şi de neîncredere în forţele proprii. Medicii psihologi sînt de părere că aceste comportamente pot fi diminuate prin terapie de grup, în cadrul unor centre specializate. Kari Killen, prim cercetător la "Institutul Naţional pentru Cercetări Sociale" din Norvegia şi fost preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului, a prezentat ieri, în cadrul seminarului "Preţul unui zîmbet de copil" - organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului şi Zilei Internaţionale împotriva Violenţei asupra Copilului, efectele neglijării afective din partea părinţilor asupra copiilor lor. Neglijarea afectivă reprezintă situaţia în care părintele nu este în stare să se implice emoţional în relaţia cu copilul său. Deşi părintele este prezent fizic, el nu se află lîngă copil din punct de vedere emoţional. Unii părinţi îşi neglijează copilul pentru a-şi suprasatisface nevoile materiale sau medicale, a adăugat expertul norvegian. Această formă de neglijare generează agresivitate, aceasta putînd crea probleme toată viaţa persoanei respective, a arătat Killen. Ea a adăugat că un copil neglijat are o atitudine distructivă şi ajunge să aibă o imagine negativă despre el însuşi. Potrivit specialistului norvegian, copiii neglijaţi afectiv adoptă două tipuri de strategii de supravieţuire: fie suferă fără să se exteriorizeze (strategie de supraadaptare), fie fug de situaţie. Aceştia din urmă au comportamente distructive, agresive, sînt neliniştiţi şi hiperkinetici. Totodată, există şi situaţii în care un copil neglijat se ataşează emoţional de o altă persoană din afara familiei. Divorţul este o altă situaţie în care copilul este neglijat, părinţii fiind ocupaţi cu alte probleme specifice, iar această etapă reprezintă din nou o temere pentru copil că îşi va pierde unul sau ambii părinţi. Specialiştii spun că cea mai mare problemă este că aceşti copii nu sînt ajutaţi, nu există centre speciale unde să poată fi consiliaţi, alături de alţi copii cu probleme asemănătoare. S-a dovedit că acest gen de terapie are efecte mult mai mari în grup decît individual, pentru că problema lor este trăită individual, îi ajută dacă au alături alte cazuri şi nu se mai simt singuri.