Spitalul de Urgenţă, acreditat pentru prelevarea de organe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Are toate condiţiile

Spitalul de Urgenţă, acreditat pentru prelevarea de organe

Eveniment 14 Decembrie 2013 / 00:00 1149 accesări

Ministerul Sănătăţii (MS) a acreditat cea mai mare unitate sanitară din judeţ - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) “Sf. Apostol Andrei” Constanţa - pentru activitatea de prelevare de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală, documentul având valabilitate cinci ani. Directorul medical al SCJU, dr. Cătălin Grasa, a precizat că recunoaşterea oficialilor MS că unitatea îndeplineşte toate condiţiile pentru activitatea menţionată constituie un pas extrem de important, care va clasa unitatea sanitară în topul marilor spitale din ţară, dar şi din străinătate. “Am muncit intens pentru acest lucru, ne-am unit forţele cu toţii şi am reuşit. Ne bucurăm că eforturile noastre sunt recunoscute de către oficiali din Sănătate, că ceea ce ne propunem începe să se concretizeze”, a declarat dr. Grasa. Nu în ultimul rând, directorul medical a subliniat că la SCJU au fost declaraţi în moarte cerebrală şase pacienţi până acum, iar de la doi dintre ei s-au şi prelevat organele, familiile dându-şi acceptul. Ultima prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală, la Spitalul de Urgenţă Constanţa, a avut loc zilele trecute. Misiunea nu a fost deloc uşoară pentru toţi cei implicaţi în derularea programului de transplant din Constanţa. “Este extrem de important că rudele pacienţilor care primesc diagnosticul de moarte cerebrală încep să înţeleagă procesul de ireversibilitate”, au explicat specialiştii. Trebuie menţionat că dezvoltarea unităţii sanitare pe această linie nu se opreşte aici.

SE VREA RELUAREA TRANSPLANTURILOR RENALE Directorul medical al SCJU a declarat că se vrea reluarea activităţii de transplant renal. “La spitalul nostru au făcut făcute peste 11 transplanturi renale, toate cu succes, sub coordonarea profesorului dr. Vasile Sârbu. Sunt medici care au pregătirea necesară. Inclusiv eu am fost pentru pregătire la un centru medical din Los Angeles, pentru a acumula experienţă pe partea de transplant de insule pancreatice”, a declarat dr. Cătălin Grasa.

O comisie a Agenţiei Naţionale de Transplant a evaluat activitatea de prelevare de organe din cadrul unităţii sanitare. Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară nu respectă prevederile actului legal în vigoare.



12