Sportul reduce semnificativ riscul de depresie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sportul reduce semnificativ riscul de depresie

Monden 17 Octombrie 2014 / 00:00 434 accesări

Activitatea fizică efectuată de trei ori pe săptămână reduce riscul de a dezvolta depresie cu circa 16%, susțin cercetătorii de la University College din Londra, pe baza unui studiu din care reiese și că fiecare săptămână în plus de activitate fizică reduce acest risc. Într-un studiu realizat ca parte a unei cercetări de sănătate publică, oamenii de știință din Marea Britanie au studiat relația dintre depresie și activitățile fizice și modalitățile de a îmbunătăți atât sănătatea mentală, cât și cea fizică. ”Presupunând că asocierea este cauzală, timpul liber dedicat activității fizice are un efect de protecție împotriva depresiei”, a declarat Snehal Pinto Pereira de la Institutul pentru Sănătatea Copilului de la University College din Londra. În cazul în care un adult între 20 și 40 de ani, care nu face de regulă activități fizice, devine activ de trei ori pe săptămână, el ar reduce riscul de depresie cu aproximativ 16%.

Depresia este una dintre cele mai comune forme de boală mentală, care afectează peste 350 de milioane de oameni din întreaga lume și este clasată pe primul loc între cauzele de handicap la nivel global, de către Organizația Mondială a Sănătăți. Tratamentul pentru depresie implică, de obicei, medicamente și psihoterapie sau o combinație a celor două. Cu toate acestea, mulți pacienți nu reușesc să se simtă mai bine și înregistrează o recidivă a bolii. Echipa condusă de Pereira a urmărit 11.135 de oameni născuți în anul 1958, până la vârsta de 50 de ani, înregistrându-le, la intervale regulate, simptomele depresive și nivelurile de activitate fizică la vârsta adultă.

Rezultatele au arătat că persoanele care și-au crescut săptămânal activitatea fizică au raportat mai puține simptome depresive și că cele cu mai multe simptome depresive au fost mai puțin active, mai ales la vârsta tânără. Fiecare sesiune de activitate săptămânală suplimentară reduce cotele de depresie cu 6%, susțin cercetătorii. Oamenii de știință au remarcat că legătura dintre activitatea fizică și simptomele depresive a fost observată la întreaga populație, și nu doar la cei cu risc ridicat de depresie clinică. Studiul a relevat și că persoanele care au raportat mai multe simptome depresive la vârsta de 23 de ani au fost mai puțin active fizic, dar această relație s-a atenuat odată cu înaintarea în vârstă. Chris Power, profesor de epidemiologie și sănătate publică la UCL, care a lucrat la studiu, a spus că această cercetare a dat mai multă greutate dovezilor existente, sugerând că activitatea fizică ar putea fi folosită ca tratament împotriva depresiei și pentru îmbunătățirea sănătății fizice. ”Dacă toată lumea ar realiza o activitate fizică de cel puțin trei ori pe săptămână, am putea asista la o scădere a riscului de depresie, inclusiv pentru reducerea obezității, a bolilor de inimă și a riscului de diabet zaharat”, conchide studiul.



12