Sporuri fixe şi alimente pentru personalul medical

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sporuri fixe şi alimente pentru personalul medical

Social 26 Iulie 2008 / 00:00 874 accesări

Specialiştii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) au decis suplimentarea alimentaţiei personalului medical, începînd cu august 2008, în urma negocierilor purtate cu sindicatele din sistemul sanitar, privind conţinutului Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Secretarul de stat în cadrul MSP, Zoltan Szekely, a spus că „s-au purtat discuţii privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personalul medical şi s-a decis suplimentarea alimentaţiei acestuia, urmînd să primească lapte, sucuri, apă şi fructe”. Încă se mai poartă discuţii pentru a stabili nivele fixe de sporuri pentru fiecare categorie de anagajaţi din sănătate. Cei care lucrează în sălile de operaţii sau cei care fac disecţie ar putea să primească sporuri mai mari pentru că sînt expuşi unor riscuri mai mari. Secretarul de stat a mai precizat că, pînă acum, sporurile personalului medical erau variabile şi puteau ajunge pînă la 25% din salariul de bază, iar stabilirea unor sporuri fixe va fi în avantajul celor expuşi la riscuri majore. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii mai spun că la întîlnirea, care a avut loc la sediul MSP, s-a convenit ca, în perioada următoare, să se verifice coerenţa şi modul de redactare a contractului colectiv de muncă, astfel încît, la semnare, documentul să fie conform cu legislaţia în vigoare şi cele convenite la negocieri.



12