Lăsaţi în voia soartei de părinţi iresponsabili, copiii abandonaţi ajung în centre de plasament, unde statul face eforturi serioase pentru a le asigura condiţii normale de viaţă. Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), minorii din centrele de plasament beneficiază, în prezent, de acelaşi tratament ca al unui copil cu familie, atît din punctul de vedere afectiv, cît şi material. Pentru asigurarea unor condiţii de viaţă decente, statul cheltuieşte lunar cîte 1.000 de lei pentru fiecare copil în parte. "Dacă acum zece ani, în centrele de plasament erau internaţi mult peste 100 de copii, care stăteau cîte 20-30 în dormitoare asemănătoare celor de la spital sau din cazarmele militare, cu paturi de fier, în prezent, lucrurile s-au schimbat, iar în centrele de plasament stau circa 50-60 de copii", a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bucureşti, Emilia Chiţu. Oficialii din sistemul de protecţie a copilului susţin că atitudinea personalului s-a modificat, mentalitatea este alta, "educatorul din trecut s-a transformat din paznic în părinte, prieten, soră sau frate mai mare, iar copiii se simt iubiţi, acum există comunicare". În opinia Emiliei Chiţu, acest lucru se datorează şi faptului că un educator are grijă de un număr mult mai mic de copii. Ea a adăugat că, în urma procesului de socializare care a avut loc în ultimii ani la centrele de plasament, copiii nu se mai simt singuri sau marginalizaţi. "Exista o criză de afecţiune, rezultată atît din faptul că minorii nu aveau contact cu oamenii din afara căminelor, cît şi din cauza personalului, care, din lipsă de timp sau de pregătire, nu le acorda destulă atenţie", a mai spus Emilia Chiţu. Banii cu care sînt îngrijiţi copiii instituţionalizaţi provin de la autorităţile publice locale, ANPDC, dar şi de la diferite organizaţii nonguvernamentale.